Dan Negru a primit o veste pe care nu o aștepta deloc. Ce i-au spus șefii de la Antena 1 și ce se întâmplă cu emisiunea lui? Fanii prezentatorului sunt șocați de cele auzite.
Din nefericire, perioada grea prin care trecem afectează multe afaceri, dar și unele emisiuni. Dan Negru a simțit din plin pe pielea sa decăderea din cauza virusului. Din păcate, producătorii și șefii Antena 1 au decis să suspende filmările, pentru a preveni așa cum se cuvine bacteria care a făcut deja mii de victime la nivel mondial. În conformitate cu cerințele autorităților, șefii Antena au înghețat edițiile. Pe TV, în continuare, vor fi difuzate imaginile care au fost în prealabil filmate.
Din păcate, după startul bun pe care l-a avut, Next Star se va opri pentru moment, pentru siguranța tuturor. Amintim că Antena 1 n-a fost pe locul 1, dar s-a ales cu un loc 2 magnific în seara premierei sezonului cu numărul 10. Mai exact, postul Intact a urcat de la 181.000, la 223.000 de privitori în ziua cu pricina. „Am suspendat filmările la Next Star! Next Star e despre îmbrățișări! Și deocamdată nu le mai putem face… Așa ca ne oprim puțin ca să ne îmbrățișăm mai puternic cât de curând. Când veți vedea din nou la televizor copii îmbrățișați la Next Star vom ști că totul a trecut…”, a fost mesajul moderatorului.
„Ăia care care răspândesc panica la mai mult de 1000 de oameni sunt mai periculoşi decât virusul. Ei vor duce în cap economia mondială în următoarele luni. Prima «panică-demie» din istorie zic analiştii media. Dirijată sau nu, e prima. În America cea mai alarmistă televizune este FOX News. Cu ştirile panică despre coronavirus, FOX a obţinut în luna februarie cele mai mari audienţe TV din ultimii 24 de ani! CNN şi MSNBC care au avut ştiri moderate au scăzut cu 8%, respectiv 9%”
Dan Negru