În urmă cu câteva săptămâni, au avut loc schimbări importante la pupitrul știrilor Antena 1. Oana Ormenișan este noua gazdă a Observatorului de la ora 17:00 alături de Valentin Butnaru. Prezentatorul este şi gazda ştirilor de la ora 12.00, alături de colegele sale Olivia Păunescu şi Mihaela Călin.
Oana Ormenișan este noua prezentatoare de la știrile Observator, de la ora 17:00. Frumoasa șatenă nu are studii în Jurnalism, însă este absolventă a cursurilor Intact Media Academy. Prezentatoarea a fost prezentă la un eveniment monden și ne-a oferit detalii despre noul său job la Antena 1.
Oana este absolventă a cursurilor Intact Media Academy şi a prezentat rubrica horoscop a Observatorului matinal. Ulterior, a devenit colega celebrului prezentator, Valentin Butnaru. Vedeta ne-a vorbit despre acomodarea sa la pupitru, dar și despre micile șicanări pe care le are cu Valentin.
„La pupitru este senzațional, dacă îți place să fii la zi cu știrile și dacă îți place să transmiți acasă ceea ce se întâmplă. Este, bineînțeles, o muncă în spate. Avem o echipă care se ocupă de tot ce vedeți voi pe micile ecrane.
Valentin mă ajută foarte mult, chiar dacă poate nu se vede pe cameră. Avem glumițele noastre, ne mai șicanăm câteodată. Încă nu ne-am certat, lucrăm de foarte puțin timp împreună, dar mă ajută foarte mult, mă scoate din încurcături. Facem echipă bună, zic eu…
De exemplu, la început mă panicam când greșeam și nu mai puteam să merg mai departe, după ce greșeam ceva sau făceam o bâlbă. Și acum mai scot câte o bâlbă, dar este omenesc. Încerc să îmi gestionez emoțiile, pentru că este ceva natural” , a declarat noua prezentatoare de la Observator, în exclusivitate pentru Playtech Știri.
Chiar dacă nu a studiat Jurnalismul, viața a adus-o pe Oana Ormenișan în fața pupitrului. Vedeta a profesat în domeniul stomatologiei până acum 2 ani jumătate:
„Nu am lucrat în televiziune până acum 2 ani jumătate, dar am avut oameni foarte buni lângă mine și sunt recunscătoare pentru asta. Am fost pe altă nișă, un domeniu cu totul diferit, adică stomatologia. Televiziunea m-a chemat la ea și uite că astăzi prezint știrile alături de Valentin Butnaru.
Nu am făcut Jurnalismul. Am făcut un curs, unde am cunocut-o pe Sandra Stoiceascu, iar ea a avut încredere în mine, a văzut potențialul meu”, a declarat Oana Ormenișan, în exclusivitate pentru Playtech Știri.