Cu siguranță, toți șoferii își doresc să conducă o mașină curată și frumoasă. În multe localități din țară există spălătorii auto de tipul ”self-wash”. Acest mod de curățare a mașinilor este mai rapid și mai ieftin, așa că este preferat de mulți conducători de autovehicule. În continuare vei afla cum să speli corect mașina la o spălătorie self. Toți șoferii trebuie să știe aceste trucuri utile.
După cum bine știm, la o spălătorie auto clasică, tarifele nu sunt chiar atât de mici. Prin urmare, mulți dintre șoferi aleg să își curețe singuri autoturismele la spălătorii de tip ”self-wash”. În acest mod, pe lângă faptul că plătesc mai puțin, conducătorii auto economisesc și timp. Chiar dacă asta presupune să facă ei totul, clienții sunt mulțumiți de prețul redus.
Deși mulți folosesc aceste spălătorii, puțini știu cum să își spele corect mașina. Dacă și tu te numeri printre aceștia, în rândurile care urmează vei afla cum să speli corect mașina la o spălătorie self.
Pentru unii dintre noi, spălarea mașinii la self-wash poate părea destul de dificilă. Ei bine, acest tip de curățare a autoturismului este foarte simplu, mai ales dacă urmezi câțiva pași importanți. Primul lucru de care trebuie să ținem cont este prespălarea mașinii.
De asemenea, este forate important să reducem temperatura caroseriei autovehiculului, conform specialiștilor. Asta pentru ca spuma să lucreze corespunzător pe toată suprafața caroseriei. Făcând acest lucru ne asigurăm că nu vor rămâne zone pătate după clătirea mașinii. Tot cu privire la spumă, aceasta trebuie să acopere toate zonele murdare, inclusiv roțile.
În caz că avem la dispoziție o soluție pentru jante, indicat ar fi să o folosim pe aceasta pentru că este mai puternică. Dacă nu dorim să folosim peria, după clătire vom mai aplica un strat de spumă, iar apoi clătim din nou.
Citește și: Şoferii care pierd dreptul la a conduce în România
Dacă la spălătoria respectivă există opțiuni pentru uscare, utilizează-le pentru a elimina excesul de apă de pe mașină. De asemenea, pentru uscarea autovehiculului sunt recomandate și cârpele din microfibră. Acestea trebuie să fie spălate bine înainte de fiecare utilizare.
Dacă folosim o cârpă murdară există riscul de a zgâria caroseria mașinii. Pentru îndepărtarea excesului de apă putem folosi chiar și aerul comprimat, spun specialiștii. În cazul în care nu uscăm mașina după spălare, praful se va depune foarte ușor în mers, iar după doar câțiva kilometri parcurși, autoturismul va arăta ca înainte de spălare sau chiar mai rău.
Sfaturile noastre nu se opresc aici. Un alt aspect important este ca, după ce ai terminat de spălat și curățat mașina, să te asiguri că nu ai lăsat nimic în urmă. Abia apoi trebuie să părăsești zona de spălare. De asemenea, este foarte important să urmezi instrucțiunile specifice afișate la spălătoria auto pe care o folosești. Asta pentru că instrucțiunile pot varia în funcție de locație.