Bananele sunt hrănitoare și sățioase, excelente în orice cură de slăbire sau ca gustare între mese. Datorită conținutului ridicat de potasiu, sunt și benefice pentru sănătate. Pentru a profita de dulceața lor cât mai mult timp, bananele trebuie depozitate într-un anume fel. Așa vor rămâne proaspete și parfumate mai multe zile.
Aceste fructe cu coajă galbenă se coc foarte repede, iar pe ele apar acele pete maro inestetice. Pentru a păstra bananele proaspete o perioadă îndelungată, ai la îndemână mai multe trucuri rapide. Vei fi surprinsă de cât de simplu e!
Un sfat adesea precizat de nutriționiști este cumpărarea din magazine a bananelor cu coajă verde, și nu complet galbenă. Astfel, prelungești durata lor de stat în frigider. Încet, bananele se vor coace în câteva zile. Bananele coapte nu rezistă mai mult de două-trei zile. Alege întodeauna banane verzi sănătoase, fără pete întunecate sau abraziuni pe coji. În plus, cele verzi sunt recomandate în dietă, pentru că nu conțin aceeași cantitate de zahăr precum cele foarte coapte.
Bananele nu trebuie ținute în frigider în pungă de plastic, ci fructele trebuie lăsate să respire. Bananele depozitate în pungi se vor coace mai repede. Un alt truc formidabil este păstrarea bananelor în coșul de fructe. Ținute în acest fel vei proteja fructele delicate de vânătăi.
Totuși, dacă ai în frigider banane foarte coapte și moi, nu le arunca, ci pune-le într-o pungă. Ideal ar fi să le mănânci în aceeași zi. Coaja poate fi inestetică, dar miezul nu va fi afectat. O banană foarte coaptă este și foarte dulce, fiind perfectă pentru rețetele de checuri sau prăjituri.
Ține minte că niciodată nu trebuie să refrigerezi bananele, deoarece nu s-ar coace corespunzător. Ce mai poți să faci, pentru a avea banane proaspete mult timp, este să le ții departe de alte fructe coapte. Acest truc poate ajuta la întârzierea procesului de coacere. Fructele coapte produc etilenă, făcând ca cele necoapte să se coacă mai repede atunci când sunt expuse la această substanță, care accelerează maturarea și abscizia fructelor. Cel mai bine înfășoară tulpina bananelor în folie de plastic. Astfel, împiedici evadarea etilenei din tulpini. De asemenea, poți pune niște bandă adezivă peste folia de plastic. În felul acesta bananele vor rămâne proaspete și parfumate mai multe zile.