Cum erau executați condamnații la moarte pe vremea lui Ceaușescu. „Ceremoniile” sinistre care lipsesc din dosarele Securității

Cum erau executați condamnații la moarte pe vremea lui Ceaușescu. „Ceremoniile” sinistre care lipsesc din dosarele Securității
Condamnarea la moarte era legală pe vremea lui Ceaușescu, dar aproape nimeni nu știe cum erau executați deținuții în cauză

Toată lumea știe că, pe vremea lui Ceaușescu, era constituțională condamnarea la moarte pentru anumite delicte deosebit de grave. Te-ai întrebat, însă, cum erau executați condamnații la moarte? Azi, nu mai există niciun document oficial care să ateste numărul celor uciși în închisorile comuniste prin lege. Securitatea a ascuns extrem de bine „ceremoniile” care aveau loc înainte de execuție, dar încă avem mărturii ale supraviețuitorilor, cei cărora le-a fost comutată pedeapsa.

Azi, în toată Europa, condamnarea la moarte este privită ca un subiect tabu și nici nu mai încape îndoială să mai fie vreodată introdusă în Constituții, mai ales în cazul statelor membre UE. Ar fi o contradicție cu Drepturile Omului, dar se neglijează contradicția evidentă în care doar criminalul beneficiază de aceste drepturi, pentru că victima lui e moartă.

Cine au fost călăii care executau condamnații la moarte

Cum erau executați condamnații la moarte pe vremea lui Ceaușescu. „Ceremoniile” sinistre care lipsesc din dosarele Securității

Niciun regim totalitar nu s-a sfiit să aplice pedeapsa cu moartea, iar comunismul a călcat pe urmele nazismului la acest capitol. Azi, nu există niciun document clar în care să se vadă că deținutul X a fost executat la data X. Totul se făcea într-o taină desăvârșită, dar se făcea și toată lumea știa asta. Există o mulțime de metode de execuție considerate legale, unele dintre ele și în SUA: împușcare, spânzurare, injecție letală, electrocutare pe scaunul electric. Te-ai gândit ce metodă alegeau comuniștii din România?

Singurele „dovezi” sunt mărturiile condamnaților care au supraviețuit prin comutarea pedepsei. În 1990, Iliescu a scos pedeapsa capitală din lege și a înlocuit-o cu închisoarea pe viață. Era nevoie de asta dacă doream să intrăm în NATO sau UE, ulterior (da, știu, SUA sunt în NATO și încă au condamnarea la moarte…nu intru aici în acest subiect).

La noi, execuțiile, atât pe vremea Legionarilor, cât și după venirea comuniștilor, se făceau prin împușcare. Era cel mai eficient. Nu pierdeai mult timp, doar că se făcea…mizerie.

Probabil că au fost uciși condamnați în toate închisorile comuniste, dar știm cu certitudine că la Jilava chiar au existat. Era și un loc special, în aer liber, unde se executau. Azi, acolo este o groapă de gunoi, cea a penitenciarului. Nici până azi nu se știe cine au fost călăi pentru condamnații la moarte. Aceștia proveneau, desigur, din rândul gardienilor, dar ei erau obligați să semneze un contract prin care declarau că se angajează să păstreze secretul operațiunilor. Nici măcar ei între ei nu vorbeau despre execuții și nu știau exact cine era ales pentru această sarcină, dar se bănuiau.  În mod evident, erau aleși cei cu un anumit profil psihologic.

De asemenea, se spune că acești călăi nu știau dacă au pe țeava armei muniție militară sau de manevră. Execuția era o adevărată ceremonie a morții, un ritual, care nu era plăcut pentru nimeni.

Cum erau executați condamnații la moarte

Înainte să fie duși la stâlpul execuției, condamnații erau legați la picioare cu cătușe cu nituri, iar la mâini aveau cătușe obișnuite. Cei mai periculoși li se punea și acea bilă pe care ai văzut-o prin filme, iar când mergeau, și-o agățau la brâu. Lanțurile de la picioare cântăreau în jur de zece kilograme, iar zalele erau mai groase decât degetul mare de la mână.

Și condamnații la moarte aveau dreptul să fie scoși în curtea interioară, la aer liber, însă nu mai mult de zece minute de lună. Mulți erau resemnați cu soarta pe care o aveau, dar au fost și deținuți care deveniseră agitați în momentul în care s-au văzut legați de stâlp, cum a fost Rîmaru, despre care se spune că a „dansat printre gloanțe” și a încercat să se ascundă, așa legat cum era, după stâlp.

După execuție, leșurile erau îngropate în cimitirul de lângă comuna Jilava, aflată la 5 kilometri de închisoare.

Din câte se știe, exista un pluton de execuție format din 10 – 12 oameni. Nu era doar un singur călău. Asta înseamnă că deținutul condamnat la moarte era ciuruit de gloanțe, nu i se trăgea un singur glonț în cap. După tragere, un medic legista constata dacă deținutul a decedat sau nu. Așadar, niște documente ar fi trebuit să existe, dar azi nu mai avem nimic.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI