Cum arată și cu ce se ocupă fosta iubită a lui Andi Moisescu. Mirela este milionară în euro

Iată cum arată fosta iubită a lui Andi Moisescu. Se numește Mirela Bucovicean și este milionară în euro. Cei doi au fost timp de cinci ani împreună, între anii 1998 şi 2003.

Cum arată și cu ce se ocupă fosta iubită a lui Andi Moisescu

Andi Moisescu, prezentatorul de la PRO TV, declara despre relația cu Mirela Bucovicean, pe vremea când formau un cuplu:
“Când am început relaţia cu Mirela, am făcut-o fiindcă eram foarte atras de ea. E foarte important pentru mine să fiu foarte atras şi fizic de o femeie ca să existe o relaţie. Şi, în cazul nostru, atracţia există. A existat din plin, din prima clipă, şi mai exista şi azi”.

Cei doi s-au despărțit însă în 2003, iar de atunci, Mirela s-a concentrat mai mult de carieră. Aceasta a devenit o femeie de succes, cu câteva milioane de euro în cont. Se ocupă cu magazine online, comercializând produsele celor mai importanți designeri români.

La scurt timp după despărțirea de Andi Moisescu, Mirela Bucovicean s-a contrat pe carieră, în timp ce prezentatorul tv s-a căsătorit, în anul 2004, cu fosta prezentatoare tv, Olivia Steer, alături de care și-a întemeiat o familie.

A înființat Molecule F

Mirela Bucovicean a înființat în urmă cu câțiva ani Molecule F, o platformă care aduce în prim-plan designul românesc. De asemenea, a lansat într-un centru comercial din București cel mai mare concept store dedicat exclusiv designului românesc.

”Pentru mine progresul profesional este să cer în fiecare zi mai mult de la mine, să nu mă opresc la apariția unui succes intermediar, să învăț constant, să fiu curioasă, să caut răspunsuri, să pot da societății ceva înapoi”, declara Mirela Bucovicean într-un interviu pentru The Woman. În afară de viața profesională, Mirela Bucovicean declară că îi place să aibă grijă de cămin, să gătească în weekend-uri, să se uite la filme și… să se roage de pisică să toarcă! 🙂 Ocazional, Mirela Bucovicean participă la raliurile de mașini clasice, în calitate de pilot sau de copilot.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI