Cea mai nou ediție ”Chefi la cuțite” din seara de luni, 7 octombrie, l-a adus din nou pe micile ecrane pe regretatul Răzvan Ciobanu.
În luna aprilie, în etapa jurizărilor pe nevăzute a sezonului 7 al show-ului culinar ”Chefi la cuțite”, regretatul creator de modă Răzvan Ciobanu a fost unul dintre invitații speciali ai emisiunii. Designerul a acceptat propunerea Antena 1 și a venit să le facă o surpriză chefilor Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu. După cum el a spus, a venit să surprindă publicul și jurații cu un preparat pe care îl putea găti fără cusur.
De altfel, venirea lui Ciobanu a fost o revendere emoționantă cu unul dintre jurați. Mai exact, el a fost cel care i-a croit prima tunică de bucătar purtată de Scărlătescu în cadrul emisiunii culinare. ”Cămășile pe care le-a purtat în primele sezoane le-a avut de la mine. Erau cu ideile lui, normal”, a spus creatorul de modă.
„Nu știu să fac nimic. Am sunat-o pe maica-mea cândva să o întreb dacă pot să prajesc cartofii în ulei de masline. Acum fac singurul lucru pe care știu să îl prepar: o plăcintă cu iaurt. Tata mânca numai lucrul ăsta. Fac atât de rar plăcinta asta că uit, așa că mereu o sun pe mama, cum am făcut și acum”, a povestit Răzvan Ciobanu.
Preparatul a plăcut publicului, ba chiar jurații au ”lins” farfuriile și, mai mult, lui chef Dumitrescu i-a amintit de copilărie, mama lui făcând acest preparat. Plăcinta cu iaurt a lui Răzvan Ciobanu a luat 3 cuțite, pe merit, din spusele chefilor. În final, designerul a fost plăcut impresionat de aventura culinară. ”M-am simțit foarte mișto. A fost o experiență frumoasă”, a concis regretatul creator de modă.
Cu toate acestea, și în interviul de final i se citea pe chip o tristețe neînțeleasă de mulți atunci. Ochii îi erau umezi, mina căzută, zâmbea parcă de complezență, în colțul gurii, și răspundea scurt. Mai mult, refuza onoarea de a primi cuțitul de aur, considerând că nu poate găti un preparat gustos.
Răzvan Ciobanu (43 de ani) a murit în luna aprilie, într-un accident rutier petrecut în județul Constanța, după ce automobilul său a lovit mai mulți copaci. Trupul lui a fost găsit lângă mașină. Creatorul de modă se întorcea de la o petrecere, dintr-un club de pe litoralul românesc. Designerul nu purta centura de siguranță, ea fiind prinsă în spatele scaunului. Din aceasă cauză, dar și a vitezei, el a fost proiectat în afara mașinii și a murit pe loc. Mașina pe care o conducea îi aparținea unui amic din Călărași.