Chiar dacă este greu de crezut, în această lume trăiesc oameni care par niște super-eroi. Aceștia parcă vin dintr-o revistă de benzi desenate sau filme despre oameni cu puteri supranaturale. Oricum, sunt diferiți de noi, iar acest lucru a fost confirmat de specialiști.
Astfel de oameni trăiesc în Insulele Filipine, Malaezia și Indonezia. Oamenii Bajau sunt nomazi și sunt singurii care s-au adaptat la o viață semi-acvatică. Viața i-a trasformat în cei mai buni scufundători din lume.
Unii dintre cei mai buni înotători ai lumii nu-și pot ține respirația mai multe de 3-4 minute, pe când oamenii Bajau pot sta sub apă până la 13 minute. Și pot înota la adâncimi de 60 de metri, fără niciun echipament sau costum special, scrie playtech.ro.
Cercetătorii spun că în momentul în care corpul intră în submersie, ritmul cardiac începe să scadă, vasele sangvine și splina se contractă, pentru a ajuta organismul să salveze cât mai multă energie din cauza oxigenului insuficient.
Oamenii Bajau nu pescuiesc, ci vânează sub apă, deoarece nu folosesc undițe, ci sulițe. Pentru că trăiesc de mai bine de o mie de ani așa, ADN-ul Bajau s-a modificat pe cale naturală. Natura i-a obligat să se adapteze la condițiile vitrege subacvatice, așa că organismul lor a devenit, genetic, mult mai rezistent decât al celorlalți oameni.
Cum s-a modificat corpul oamenilor Bajau în mii de ani? Ei bine, cercetătorii au descoperit diferența dintre ei și oamenii obișnuiți. Au splina foarte mare. Organul respectiv se pare că îi ajută foarte mult sub apă. Chiar dacă splina pare că joacă un rol minor în viața pe uscat, mulți oameni trăind toată viața bine-merci fără acest organ, altfel stau lucrurile sub apă.
Cercetătorii au observat acest lucru și la foci, singurele mamifere adaptate perfect la viața subacvatică, la fel cum sunt și la cea terestră. Acestea au splina neobișnuit de mare, față de alte animale.
Așadar, natura i-a înzestrat pe oamenii Bajau cu elemente esențiale pentru viața subacvatică, dar nu i-a pregătit deloc pentru pescuitul excesiv făcut de marile corporații, care golesc oceanele lumii de pește și riscă să îi lase pe aceștia fără sursa lor principală de hrană.