Ai curaj să nu plângi? Zanni a împărtășit cu fanii lui din mediul online o imagine emoționantă cu persoana pe care o consideră mama lui. Cum arată femeia care l-a educat și îngrijit încă de când era un copil: „Nu e mama, dar e mama!”
După șase luni de zile în care a suportat foamea, oboseala, extenuarea fizică, frigul, canicula, traseele dificile, conflictele din camp și condițiile extreme de supraviețuire, Zanni a câștigat sezonul 2 Survivor România și marele premiu de 250.000 de lei.
Trapperul a demonstrat că este un adevărat supraviețuitor, având o poveste de viață cutremurătoare. Abandonat de părinți când era doar un prunc, Zanni a crescut în orfelinate, iar anii petrecuți în casele de copii nu au fost ușori pentru tânăr.
Oricât de multe greutăți întâmpina, Zanni nu s-a lăsat niciodată bătut, ca un adevărat luptător. Deși a avut și zile în care nu a avut ce să mănânce, trapperul se considera norocos de a o avea în viața sa pe mama Teo, femeia care l-a educat, crescut și ajutat în fiecare zi.
Deși nu este părintele lui biologic, Zanni o consideră pe „mama Teo” o adevărată mamă. Femeia este asistenta socială care i-a călăuzit mereu pașii, fiind un adevărat sprijin pentru protejatul lui Alex Velea. Zanni este tare mândru de cea mai importantă femeie din viața lui despre care spune că „Nu e mama (n.r. – biologică), dar e mama!”
A simțit chemarea muzicii și nu s-a lăsat bătut până când Alex Velea nu i-a dat o șansă. Zanni a povestit cum l-a abordat pe iubitul Antoniei pe Instagram, într-o zi, cerându-i ajutorul pentru a porni o carieră în industria showbizului.
Mi-a dat un mesaj pe Instagram: Dă-mi putere să dau si eu mai departe. Și eu l-am întrebat: O pârlești bine? Ai mai cântat, care e treaba?
Nu am mai cântat, dar simt că pot să cânt. Și am zis: la mine la studio, nu că e coadă, dar sunt câțiva băieți care vor să facă fix cam aceleași lucruri. Eu nu am timp de așteptat, eu vreau să fac acum.
Zic, bine, hai vino la studio să văd ce poți să faci. Așa a început călătoria noastră muzicală. În 2019, în toamnă cred că a scos prima lui piesă „Caut cheia”, practic povestea lui de viață spusă așa, în două minute jumate. Mai are o piesă, după care a început să apară pe materialul ăsta Trapmanele All Stars, Omar este colegul lui de trupă”, a declarat Alex Velea despre Zanni.