„Băiatul rău”, așa cum era cunoscut odinioară, Augustin Viziru pare complet „cumințit”. Micuța Maria, în vârstă de doar doi anișori, l-a cucerit total pe tăticul său. Acesta își dedică o mare parte din timpul de care dispune creșterii fetiței care a stârnit furori datorită trăsăturilor sale fine. Nu o singură dată, a fost comparată cu artiste celebre. Iată cum arată fiica lui Augustin Viziru la doi ani!
În urmă cu doi ani de zile, a născut iubita lui Augustin Viziru. Bărbatul a devenit pentru prima dată tătic. Când a ținut-o pe micuța Maria pentru prima dată în brațe, întregul său univers a fost dat peste cap. Atunci, fostul concurent de la Survivor a mărturisit că, niciodată, fetița lui nu va reuși să-l dezamăgească sau să-l supere.
Micuța Maria a schimbat total viața actorului. După primul mariaj, care nu a funcționat, bărbatul a cunoscut-o pe Oana Leondraliu. A fost femeia care l-a convins că alături de ea merită să întemeieze o familie. Și se pare că artistul nu regretă deloc decizia, chiar dacă încearcă să-și țină viața privată departe de ochii publicului.
Anul trecut, actorul și-a botezat fiica în mare secret, în pădure. Micuța Maria a primit atunci taina Sfântului Botez, care a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus. Copilașul a trecut în acea perioadă prin momente cumplite, după ce s-a îmbolnăvit de COVID-19 și a fost transportat la spital din cauza complicațiilor.
Din fericire, micuța Maria a trecut cu bine peste toate provocările. Augustin Viziru spunea în acea perioadă că are un copil cu personalitate, care nu are deloc răbdare. Lucrurile trebuie să fie exact așa cum vrea ea, însă este, de fapt, un copil foarte cuminte.
„Pot spune că avem un copil bun, dormim noaptea. Eu sunt în permanentă de garda noaptea. Dimineața avem un ritual: ne trezim, ne iubim, începe joacă. Nu știu ce să fac că nu mă lasă să o pup, cred că e din cauza bărbii”, spunea Augustin Viziru despre fiica sa, în urmă cu un an.
Astăzi, copilul pe care îl au împreună are doi ani și o lună. Și se pare că l-a cucerit complet pe tatăl său, care spune că nu va fi niciodată sever cu ea.
„S-a făcut fata mea mare, azi, 2 ani și 1 lună!”, a scris Augustin Viziru, în dreptul unei imagini cu fiica sa, pe care a publicat-o pe unul dintre conturile sale de socializare.
Maria este o scumpete de fetiță. Are ochii mari și foarte expresivi, pentru vârsta ei fragedă. Frumoși și foarte albaștri. Părul este blond, cu șuvițe rebele, micuța fiind comparată deseori cu persoane publice celebre datorită frumuseții și gingășiei sale.
„Nu mă poate dezamăgi vreodată în lumea asta, știu de-acum. Și, nici măcar o dată, nu o să fiu supărat pe ea”, a susținut, în urmă cu ceva timp, Augustin Viziru.