Andreea Ibacka se bucură de unele din cele mai frumoase clipe din viața sa. Cunoscuta actriță este însărcinată pentru a doua oară, iar în timpul acesta o are alături și pe micuța Namiko ce descoperă ușor lumea. Cum arată burtica blondinei acum și cât de mult s-a schimbat? Vedeta a venit cu o recomandare pentru viitoarele mămici.
Cunoscuta actriță din serialul „Adela” se bucură de momente unice. Aceasta este însărcinată pentru a doua oară, iar alături o are pe micuța Namiko. Fanii celebrului cuplu nu se așteptau ca al doilea moștenitor să vină atât de repede, mai cu seamă că au trecut ceva ani până când amorezii s-au decis să o aducă pe lume pe prima fetiță.
Emoțiile sunt mai ușoare acum, conform mărturiilor mămicii. Cea din urmă se bucură deja de o experiență la activ, așa că nu se teme să o ia de la capăt cu plânsete până dimineață și schimbat de scutece.
Recent, artista a părăsit proiectul de la Antena 1 și s-a bucurat de toată atenția colegilor care au făcut-o să plângă la felicitările pentru ultima sa secvență. Vedeta își dedică acum timpul exclusiv familiei și le recunoaște internauților că provocarea în zilele acestea vine din dreptul vestimentației.
Aceasta le-a sărit în ajutor mămicilor care o urmăresc și le-a recomandat o rochie de vară elastică și de tricot care este mai mult decât potrivită: „Nu vreau să fiu redundantă, am spus sau v-ați prins deja, sunt însărcinată.
Ideea e că nu mai am poze recente fără burtă. Ce voiam de fapt să vă spun este că în acest sezon am redescoperit cu mai mult interes ca niciodată rochiile de tricot, mega elastice și comode în situația mea și foarte potrivite cu vara aceasta îndoielnică.
Aviz graviduțelor care se întreabă ce să mai scoată dimineața din șifonier. În altă ordine de idei, în rochia aceasta am primit și “complimentul suprem”: cică încă am talie. Una la pachet cu un pepenaș și un buric cât un buton de lift, dar cică tot talie îi zice. ??”
Cei care o urmăresc pe rețelele de socializare i-au spus că nu ar trebui să-și facă griji pentru garderobă pentru că orice și-ar pune pe ea cu siguranță va arăta fantastic. Majoritatea i-au scris că este într-o formă excelentă și că radiază de fericire: „Ești frumoasă așa cum ești și da, chiar ai talie. Sarcină ușoară ????”