Șccoala va începe astăzi, 9 septembrie, iar părinții și copiii, emoționați în egală măsură, se pregătesc pentru primul sunet al clopoțelului. Mii de copii vor trece într-o nouă etapă a vieții lor, o etapă în care recompensele nu se vor mai măsura în ciocolată și bomboane, ci în calificative, iar ei vor deveni niște mici adulți, cu obligații și responsabilități…
Acum vremurile s-au schimbat, la fel și sistemul de învățământ, care e mult mai relaxat, la fel ca și ținutele micilor școlari, dar mulți dintre noi am prins vremea uniformelor școlare în pătrățele, cu șorțulețe sau cu haine bleumarin, și am purtat cu mândrie tresele de comandanți de grupă sau de detașament și cravatele de pionier. Printre vedetele care au purtat celebrele uniforme, accesorizate cu bentițe late (cordeluțe), gulerașe croșetate sau bine scrobite, codițe împletite prinse cu pampoane și nelipsiții pantofiori de lac se numără și Bianca Drăgușanu.
Prima zi de şcoală este una care ne rămâne întipărită în minte până la bătrâneţe. Emoţii, entuziasm, nesiguranţă, disperare că mami ne lasă acolo sunt sentimentele care s-au cuibărit amestecate în sufletul nostru şi de care astăzi ne amintim amuzaţi. De la cântăreţi, la politicieni, actori sau prezentatori TV, nimeni nu a scăpat de prima zi de şcoală.
Cum arătau vedetele în prima zi de școală? Ei bine, dacă acum sunt persoane apreciate în showbiz, pe vremea aceea niciuna dintre ele nu visa la un așa succes răsunător. Printre vedetele care au purtat celebrele uniforme se numără și Bianca Drăgușanu care este de nerecunoscut în uniformele școlare. Şcolăriţă cuminte, îmbrăcată în uniformă şi purtând bentiţă cu pampoane, la vârsta de şapte ani, Bianca Drăgușanu nici nu visa că urma să devină una dintre cele mai dorite femei din România.
Peste ani, această mică școlăriță, care la vremea aceea cu greu putea fi deosebită de ceilalți copii, a ajuns cu faimoasă, având carieră de invidiat în televiziune sau în showbiz.
Chiar dacă micuții din ziua de azi au uniforme cool, făcute pe comandă, sau vin la școală în jeanși, chiar dacă au tablete, telefoane mobile și alte gadgeturi pe care noi nici măcar nu ni le imaginam (ale noastre erau penarele cu magnet, stilourile chinezești și gumele de șters parfumate), emoțiile în prima zi de școală sunt aceleași. Bianca Drăgușanu, a povestit despre prima ei zi de școală și despre materiile preferate.
”Din ce îmi aduc eu aminte, îmi plăcea pentru că aveam hăinuțe noi, ghiozdan nou, aveam rechizite noi, urma să cunosc colegi noi…Până în școala generală am fost ascultătoare, apoi am început să devin încet, încet rebelă, cam cum sunt toate fetele când ajung la liceu, cred că sunt buricum pământului(…)Apoi cu experiența, cu viața și cu timpul, m-am mai calmat, m-am mai domolit și mi-am dat seama că sunt și lucruri bune și lucruri rele și am început să fac diferența între ele. Materiile preferate erau engleza și româna. Și latina, că atunci se făcea latină, acu am înțeles că nu se mai face.” a declarat Bianca Drăgușanu.