Cum ar fi obligat-o Charles pe Regina Elisabeta să o accepte pe Camilla. Aşa a primit acordul de a fi numită „Regină consoartă”
Cu mult timp înainte de moartea Suveranei Regatului Unit al Marii Britanii au existat conflicte între fiul acesteia, moștenitorul tronului, și Regina Elisabeta a II-a, iar motivul acestor conflicte era fosta amantă, devenită ulterior soția noului rege Charles al III-lea, Camila Parker Bowles, devenită și Dcesă de Cornwall. Dezvăluirile despre cum ar fi obligat-o Charles pe Regina Elisabeta să o accepte pe Camilla, și primind acordul de a fi numită „Regină consoartă”, au apărut într-o recentă carte scrisă de biograful regelui Charles al III-lea.
Iubită de Charles, detestată de britanici, dar numită „Regină consoartă”
Cu mult timp înainte de finalul vieții sale, Regina Elisabeta a II-a a șocat pe aproape toată lumea când a anunțat că soția prințului Charles, ducesa Camilla, va fi într-o zi „Regină consoartă”, dar biograful regelui Charles al III-lea susține că cei doi au avut o înțelegere tacită care l-a implicat pe prințul regal Andrew, căzut în dizgrație, lucru pe care Casa Regală l-a negat cu tărie.
Potrivit Us Weekly, tot acest aranjament a avut loc în momentul în care regina „avea de gând să scoată bani din buzunarul personal”, spune biograful regelui Charles al III-lea, pentru a-l ajuta pe Andrew să plătească despăgubirea în procesul său de agresiune sexuală:
„Acum, asta însemna, de fapt – pentru că Charles tocmai urma să fie moștenitorul – că aceștia erau, de asemenea, bani care ar fi ajuns la el în cele din urmă. Charles ar fi putut să se opună, înțelegerea s-a întâmplat să fie în aceeași perioadă cu Jubileul de Platină al reginei, iar Charles a decis că acesta ar fi momentul perfect pentru a o susține pe Camilla.
Într-un fel de înțelegere tacită și implicită, acesta a fost compromisul. Și acel anunț a fost făcut. A fost foarte brusc, poate vă amintiți, a fost ceva care a luat pe toată lumea prin surprindere…
Ea a fost atât de împotrivă ca Ducesa Camilla să devină vreodată regină timp de zeci și zeci de ani încât a fost o răsturnare completă de situație care cred că a șocat multă lume.”, a declarat Christopher Andersen, biograful regelui Charles al III-lea, pentru publicația amintită.
Regina și-a anunțat dorința ca Ducesa de Cornwal să fie „Regină consoartă” în februarie, spunând într-o declarație: „Când, la momentul potrivit, fiul meu Charles va deveni rege, știu că îi veți oferi lui și soției sale Camilla același sprijin pe care mi l-ați acordat mie. Și este dorința mea sinceră ca, atunci când va veni acel moment, Camilla să fie cunoscută ca regină consoartă, în timp ce își continuă propriul serviciu loial”.
Acest lucru a marcat o schimbare uriașă de planuri, deoarece atunci când Charles și Camilla s-au căsătorit în 2005, cuplul a emis o declarație în care se spunea că noua soție a prințului plănuia să „folosească titlul ASR Prințesa Consoartă atunci când Prințul de Wales va accede la tron”.
Iar apoi, nu mai departe de martie 2020, reprezentanții cuplului au declarat pentru The Times că „intenția este ca ducesa să fie cunoscută sub numele de prințesă consort atunci când prințul va accede la tron. Acest lucru a fost anunțat la momentul căsătoriei și nu a existat absolut nicio schimbare”.
Vezi și: Prințesa Diana, întâlnire scandaloasă cu Camilla. Ce s-a întâmplat între cele două
Care este diferența dintre Regină și „Regină consoartă”
Regele Charles al III-lea este noul cap al monarhiei britanice, și alături de el, Regina Consoartă Camilla, iar înscăunarea sa va avea loc anul acesta în luna mai. Dar, când regina Elisabeta a II-a, care a murit, a domnit timp de 70 de ani, jumătatea ei nu era regele Filip, ci Alteța Sa Regală Prințul Filip, duce de Edinburgh. Ca în cazul multor lucruri regale, este complicat.
Noul titlu al Camilei a fost pus în mișcare în februarie anul trecut, când Regina Elisabeta a II-a a decretat, în timpul festivităților care au marcat cele șapte decenii petrecute pe tron, că ducesa de Cornwall ar trebui să fie cunoscută sub numele de „Regină consoartă”, spre deosebire de prințesă consoartă, atunci când Charles a urcat pe tron.
„Regină consoartă” este denumirea de lux pentru soția unui rege în funcție, pe care Regatul Unit nu a mai avut-o din 1952, când regele George al VI-lea a murit, iar văduva sa, regina Elisabeta, a devenit regina mamă.
Toate soțiile anterioare ale regilor britanici sau englezi au fost regine consoarte, inclusiv toate cele șase soții ale lui Henric al VIII-lea, cel puțin cât timp au fost căsătorite cu el. În secolul al XX-lea, au fost două, Regina Maria, soția regelui George al V-lea, și Regina Alexandra, soția regelui Edward al VII-lea, bunica și, respectiv, străbunica reginei Elisabeta a II-a.
De asemenea, ca fapt divers, din cei 41 de monarhi de la 1066 încoace, au existat doar șase regine britanice sau engleze care au domnit, Maria I, Elisabeta I, Maria a II-a, Ana, Victoria, Elisabeta a II-a.
Ducesa de Cornwall neagreată de britanicii de rând. Nu o uită pe Prințesa Diana
Ca și în cazul soțiilor de președinți de stat, nu există o fișă a postului, nu există atribuții oficiale și nici salariu, dar există vizibilitate mare, presiune mare și așteptări mari din partea publicului ale cărui taxe plătesc monarhia.
În general, treaba unei regine consoarte este de a-l sprijini pe rege în orice fel poate. Sarcina principală este să nască moștenitori, dar aceasta nu este o problemă pentru Charles, la cei 73 de ani, și a Camillei, la cei 75 de ani, care au fiecare copii din căsătoriile lor anterioare.
Succesiunea regală este stabilită pentru încă trei generații, așa că după Charles vine fiul său cel mare, prințul William, azi în vârstă de 40 de ani, iar după acesta, fiul cel mare al lui William, prințul George, de 9 ani.
În calitate de soție a Prințului de Wales în ultimii 17 ani, Camilla a făcut deja ceea ce ar face o „Regină consoartă”, și anume este patroana regală a zeci de organizații de caritate și cauze, își însoțește soțul în turneele regale, se întâlnește cu mii de oameni în fiecare an și este amabilă și fermecătoare cu toată lumea.
Dar, cu toate astea, britanicii de rând nu au agreat-o nici pe vremea când Charles era căsătorit cu Diana, și nici azi, acuzând-o de fapt de destrămarea căsniciei cu Prințesa Diana, și de deznodământul tragic din 1997.