După un sezon de mare succes la Glasgow Rangers, echipa din Scoţia, s-a aflat cum a ratat Ianis Hagi un contract de 15 milioane de euro. Mai mult, banii au fost pierduți din cauza tatălui său.
Fiind considerat unul dintre cei mai buni jucători de fotbal de la Glasgow Rangers, Scoţia, Ianis Hagi a impresionat în ultima perioadă. De curând, Ilie Dumitrescu a povestit, la Digisport, cum a ratat fiul lui Gică Hagi 15 milioane de euro din cauza Regelui. Se pare că o echipă a oferit uriaşa sumă pe vremea când jucătorul făcea parte din echipa „Viitorul”.
Gică Hagi, însă, nu a fost convins că juniorul ar fi putut evolua la Spartak Moscova, una dintre formaţiile de mare tradiție din capitala rusă. Deşi era vorba de mulţi bani la mijloc pentru clubul din Constanţa, fostul mare jucător român a decis ca fiul său să aştepte o altă ofertă.
După refuzarea ofertei incredibile, Ianis Hagi a plecat în Belgia, unde cei de la Genk au plătit 4 milioane de euro pentru mijlocaşul din România. Din păcate, tânărul fotbalist, în vârstă de 22 de ani, nu a reuşit să se adapteze, motiv pentru care a fost transferat la Glasgow Rangers.
Cu patru goluri marcare şi zece pase decisive, Ianis Hagi a impresionat la echipa din Scoţia. Managerul echipei, Steven Gerrard l-a lăudat pe jucător pentru sezonul extraordinar.
“Ianis este în revenire de formă, contribuie foarte bine. Am de luat niște decizii, dar ne dorim să fim această postură. Sunt oameni care forțează să fie în echipă, dar voi alege o echipă de care să fiu convins că va face treaba împotriva lui Celtic. Nu mă iau că a marcat recent, ci vreau să bag o echipă de care să fiu convins că va face treabă, fără resentimente”, a spus managerul formaţiei Glasgow Rangers.
Şi presa din străinătate a avut numai cuvinte de laudă la adresa românului.
“Ianis Hagi a avut ocazia să continue forma care a dus la marcarea de goluri în ultimele două meciuri. Hagi a încercat să continue o fază periculoasă, dar a fost blocat”, au scris cei de la Daily Mail.
Irish Times: ”Românul s-a descurcat minunat să se debaraseze de trei adversari, înainte de a pasa lui Roofe”.