Luni, 14 octombrie, a avut loc cel mai mare pelerinaj al credincioșilor ortodocși din România. Cu ocazia zilei Sfintei Parascheva, zeci de mii de români au ajuns la Catedrala din Iași, unde s-au ținut slujbele de pomenire, precum și procesiunile credincioșilor. Dar, în timp ce aceștia se rugau și se spovedeau, alții au găsit oportun să facă rost de bani. Așa am aflat cum a făcut o femeie bani de pe urma pelerinilor care au stat ore în șir la coadă la Sfânta Parascheva, la Iași.
Pe 14 octombrie 2024, zeci de mii de credincioși s-au adunat la Iași pentru a participa la tradiționala procesiune dedicată Sfintei Parascheva, cunoscută și ca „Ocrotitoarea Moldovei”.
Evenimentul, desfășurat anual cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, atrage pelerini din toate colțurile României și din străinătate, dornici să se închine la moaștele sfintei.
Așa cum bine se știe, acestea sunt păstrate în Catedrala Mitropolitană din Iași. Slujba religioasă de pe 14 octombrie, condusă de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a fost punctul culminant al procesiunii.
Pe lângă credincioși, la eveniment au participat și oficialități locale, politicieni și preoți din toate colțurile țării. Atmosfera în Iași a fost una de profundă spiritualitate și emoție.
Credincioșii au stat ore întregi la rând pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfintei Parascheva, mulți dintre ei venind cu speranța de a găsi vindecare, alinare sau ajutor divin în momentele de încercare din viața lor.
În ciuda vremii reci de toamnă, oamenii au rămas uniți în rugăciune și credință, având convingerea că puterea mijlocirii sfintei îi va aduce mai aproape de Dumnezeu.
Dar, în timp ce zecile de mii de enoriași s-au strâns să vadă și să atingă moaștele Sfintei Parascheva, alții au găsit prilej de a face bani, iar cea mai la îndemână variantă a fost cea găsită de o femeie aflată la fața locului.
Având în vedere numărul mare de români aflați la Catedrala din Iași, cum era de așteptat, au existat și multe deșeuri, unele din plastic. Vorbim, așadar, de cantități considerabile de PET-uri, numai bune de reciclat, de altfel metoda prin care a făcut o femeie bani de pe urma pelerinilor care au stat ore în șir la coadă la Sfânta Parascheva.
Din relatările unei publicații locale, „Bună Ziua Iași”, reiese că o femeie a decis să strângă toate PET-urile lăsate în urma lor de enoriașii strânși la marea sărbătoare, astfel că a ajuns la nu mai puțin de 300 de sticle de plastic strânse. Ulterior, ava să le ducă la reciclat, iar banii s-au strâns, deși vorbim de numai 180 de lei.