23 apr. 2023 | 19:47

Cum a apărut Gabriela Firea la un eveniment în familie. Toți ochii au fost ațintiți asupra ei FOTO

Monden
Cum a apărut Gabriela Firea la un eveniment în familie. Toți ochii au fost ațintiți asupra ei FOTO
S-a dat „startul” la nunți și botezuri!

Am ajuns la finalul Săptămânii Luminate, iar căsătoriile religioase și botezurile nu au fost oficiate, cel puțin până astăzi. Cu alte cuvinte, s-a dat din nou startul acestor evenimente unice, iar Gabriela Firea a fost prezentă, la cel puțin două evenimente care au avut loc chiar astăzi, iar pozele publicate au arătat cum a apărut Gabriela Firea la un eveniment în familie.

S-a dat „startul” la nunți și botezuri!

În perioada premergătorea Paștelui și în prima săptămână de după Duminica Paștelui, conform canoanelor bisericești, nunțile și botezurile nu sunt oficiate.

Așa că cei care aveau în plan un astfel de eveniment emoțioant și unic din viața lor au fost nevoiți să aștepte până astăzi, 23 aprilie, când, conform Bisericii, se pot începe oficierile acestora.

Sfântul Gheorghe, sărbătorit astăzi de creștinii ortodocși

Cunoscută sub numele de „Săptămâna Luminată”, perioada de după paște are câteva evenimente creștine extrem de importante, culminând cu ziua de azi, zi în care este celebrat Sfântul Gheorghe, sărbătorită pe 23 aprilie.

Vezi și: Ce este bine să faci de Sfântul Gheorghe pentru sănătate, noroc și prosperitate

Este sărbătorită la această dată, cu excepția cazului în care această dată cade în timpul Postului Mare sau al Săptămânii Sfinte, când este sărbătorită în ziua următoare Paștelui.

Alți sfinți mai mici sunt comemorați în timpul Postului Mare sau al Săptămânii Sfinte la datele lor obișnuite.

Gabriela Firea la un eveniment în familie. Toți ochii au fost ațintiți asupra ei

Așa cum spuneam, de azi au reînceput oficierile căsătoriilor religioase și a botezurilor, iar dovada o dau și pozele publicate de Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook. Alături de partenerul ei de viață, Florentin Pandele, Gabriela Firea a apărut în cel puțin două ținute, extrem de elegante.

Prima ținută, o rochie de culoare roz și cu tentă argintie, avea să-i fie ținuta după care toți ochii s-au întors la cununia civilă la care a participat, în calitate de nașă, iar eleganta rochie era asortată cu o poșșetă de culaore argintie.

Vezi și: Gabriela Firea, anunțul momentului despre interzicerea avortului în România. Ce planuri de viitor are ministrul Familiei: „Susțin cu tărie”

Cea de a doua ținută, de culaore roșie spre vișiniu, asortată cu o diademă din argint în formă de inimă, a întors de asemenea privirile, la botezul unei micuțe domnișoare. Se pare că amândouă evenimentele i-au avut ca personaje principale pe părinții micuței botezate de Gabriela Firea și Florentin Pandele.

Pozele publicate de fostul edil al Capitalei sunt însoțite și de un text, în care Gabriela Firea spune că „Dupā Postul Pastelui, au început si evenimentele frumoase de familie! Le dorim tuturor finilor nostri, mici si mari, sā fie sānātosi, fericiti si binecuvântati!”.

Digisport.ro
N-a pronunțat ”România”! Cum ne-a numit prim-ministrul din Kosovo, după scandalul de la București
Stirile PROTV
NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
PlaySport
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Ego.ro
Anamaria Prodan, de nerecunoscut. Brunetă și machiată strident, la nunta cu fostul soț FOTO
ProActual
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
EVZ.ro
Singura fotografie cu Sfinxul din Bucegi în 1896. Avea mustață și plete. Transformări uimitoare
Spynews.ro
Războiul continuă! Anamaria Prodan l-a dat în judecată pe Dinte, martorul lui Laurentiu Reghecampf
PRO TV
”Cu Anca Dinicu mă sărut, cu Anisia Gafton mă însor, iar pe Alex Bogdan...” Declarațiile din culise ale unui coleg de scenă
Adevarul
Momente de groază pentru pasagerii unui avion care a căzut în gol peste două mii de metri: „Am crezut că vom muri, oamenii de lângă noi au intrat direct în tavan”
BZI.ro
Adriana Bahmuțeanu, mesaj înduioșător pentru fiii cei mari ai lui Silviu Prigoană: ”Să le trimită dramul de înțelepciune!”
Viva.ro
Vestea că Silviu Prigoană nu era, de fapt, căsătorit cu Mihaela i-a luat pe toți prin surprindere, dar asta nu e tot! S-au aflat detalii neașteptate acum: "Față de restul lumii...”