22 apr. 2023 | 16:42

Ce este bine să faci de Sfântul Gheorghe pentru sănătate, noroc și prosperitate

Diverse
Ce este bine să faci de Sfântul Gheorghe pentru sănătate, noroc și prosperitate
Ce este bine să faci de Sfântul Gheorghe pentru sănătate, noroc și prosperitate

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este sărbătorit în ziua de 23 aprilie. Este unul dintre cei mai venerați sfinți din lumea creștină și mai este cunoscut în popor ca fiind Purtătorul de Biruință. Ce este bine să faci de Sfântul Gheorghe pentru sănătate și prosperitate, aflați în rândurile următoare.

Ce este bine să faci de Sfântul Gheorghe pentru sănătate. Tradiții și obiceiuri

Numele acestui Sfânt provine din limba greacă, Gheorghios, și înseamnă agricultor. Cu ocazia acestei sărbători, credincioșii de pretutindeni respectă o serie de tradiții și obiceiuri pentru a atrage norocul, sănătatea și prosperitatea în viața lor.

În multe zone din România, în ajun de Sfântul Gheorghe, oamenii așază „colacul oilor” pe marginea găleții în care se mulge pentru prima dată laptele oilor. Este un colac în forma unei cununi care se prepară din făină de grâu curată, apă, sare și se unge cu gălbenuș de ou.

Colacul este revendicat de către doi păstori care vor să-l rupă în două. Se spune că păstorul care va rămâne cu partea mai mare a colacului va avea noroc și va produce mult lapte. În alte zone, colacul este înlocuit de o cunună din ramuri verzi, care se spune că are puteri magice și va spori producția de lapte și va alunga forțele malefice.

De asemenea, în ajunul sărbătorii, oamenii priveghează toată noaptea, pentru a rămâne vioi și sănătoși tot anul. Tot în această zi, gospodarii duc vitele în holdele de grâu. Când acestea se întorc singure acasă, gospodarii iau o mână de grâu, iar boabele se păstrează și se amestecă cu grâu care va fi semănat. Dacă respectă această tradiție, se spune că recolta va fi bogată tot anul următor.

Citește și: Când este Sfântul Gheorghe în 2023. Pe ce dată pică?

Lucruri pe care trebuie să le faci în ajuns de Sfântul Gheorghe

În dimineața zilei de 22 aprilie, cu o zi înainte, gospodinele scot în curtea casei uneltele de țesut, astfel încât razele soarelui să le încălzească. Tradiția este respectată cu strictețe de gospodine pentru a avea spor la lucru tot anul.

În ajun de Sfântul Gheorghe, fetele obișnuiau să semene usturoi, care se păstrează până anul viitor. Se spune că, dacă vor mânca usturoiul semănat cu un an înainte, tinerele vor avea parte de sănătate și se vor căsători în cel mai scurt timp. De asemenea, se crede că își vor vedea ursitul dacă priveau noaptea într-o cofă plină cu apă.

De Sfântul Gheorghe, se spune că este bine să-ți împodobești casa cu plante. Acest obicei marchează renașterea naturii. De obicei, plantele diferă în funcție de zona țării. În Muntenia, de exemplu, se folosesc crengi de stejar, iar în Transilvania se pune leuștean. Aceste simboluri vegetale au rol în protejarea gospodăriei de spiritele rele, conform tradițiilor populare.

Totodată, de Sfântul Gheorghe, oamenii se scaldă înainte de răsăritul soarelui într-o apă curgătoare pentru a fi sănătoși tot anul și pentru spălarea păcatelor și relelor. Se spune că, dacă în ziua de Sfântul Gheorghe va fi rouă multă, este un semn de an bogat, iar dacă va fi ploaie se va face mult grâu.

Citește și: Meteo până pe 23 aprilie. Cum va fi vremea de Paște și de Sfântul Gheorghe în fiecare zonă din România

Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Gheorghe

Potrivit datelor transmise de Ministerul Afacerilor Interne, circa jumătate de milion de români poartă numele Gheorghe. Pe locul doi se află numele George, avut de aproximativ 160.000 de români. Nume mai rare sunt Gigel, Gheo sau Gyuri. În ceea ce privește numele de femei, cele mai multe sunt Georgiana, Georgeta și Gheorghița. Iată ce alte nume se mai sărbătoresc de Sfântul Gheorghe:

  • Gelu;
  • Geluţa;
  • Geluţu;
  • Geo;
  • George;
  • Georgel;
  • Georgeta;
  • Georgi;
  • Georgiana;
  • Geta;
  • Gheorghieş;
  • Gheorghina;
  • Gheorghiţa;
  • Gherghina;
  • Ghiorghe;
  • Ghiorghiţa;
  • Gica;
  • Gina.
Parteneri
Cine este soția lui Mihai Gâdea. Agatha Kundri este discretă în ceea ce privește viața sa
Redactia.ro
Povestea de dragoste care a declanşat „scandalul secolului XX” la Hollywood. Ingrid Bergman și-a părăsit familia pentru Roberto Rossellini
Click.ro
Bătaie între jandarmi într-un restaurant din București. Unul dintre ei a ajuns în comă la spital
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imaginile momentului. Cum s-a afișat fiica Ralucăi Moianu cu soțul ei. Mara a uimit pe toată lumea când a anunțat că e gravidă la 19 ani, cu un bărbat mai în vârstă
Unica.ro
Cum conduci pe timp de iarnă și ce trebuie să ai în portbagaj
EVZ.ro
Ce beneficii pentru sănătate are laptele de bivoliță. De ce ar trebui să îl consumi mai des 
Spynews
Adevărul despre Călin Georgescu. Nimeni nu a știut până acum: M-au șocat și pe mine
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
RUSIA AMENINȚĂ DIRECT MOLDOVA! PERICOLUL este URIAȘ
Mediaflux
Alimentele care îți reglează glicemia. Vei observa o îmbunătățire majoră
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Doi concurenți au ajuns la eliminare, la Chefi la cuțite. Cine a fost salvat cu amuleta și cine a ieșit
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro