Cu cine s-ar fi combinat Livian după despărțirea de iubită. Indiciu: e fostă concurentă Puterea Dragostei

Cu cine s-ar fi combinat Livian după despărțirea de iubită. Indiciu: e fostă concurentă Puterea Dragostei
Cu cine s-ar iubi fiul adoptiv al lui Nelson Mondialu

Livian, care abia despărțit de Florentina, are o relație cu Ligi, fosta sa colegă a lui de la emisiunea Puterea dragostei, de la Kanal D? De altfel, nu este prima dată când fanii Puterea Dragostei vorbesc despre o posibilă relație dintre Livian și Ligi, îndeosebi că blonda apare de multe ori în apropierea câștigătorului sezonului 2.

Cu cine s-ar fi combinat Livian după despărțirea de iubită

În special în ultima perioadă însă! După ce Livian s-a despărțit și de Florentina au și apărut zvonuri privind o relație a acestuia cu Ligi.

Până în przent însă, Ligi a fost cea care a infirmat orice zvon în ceea ce-l privește pe Livian, declarând că între ei este doar o prietenie și că sunt angrenați într-un proiect comun.

Dar, de data aceasta și Livian a fost deranjat de aceste zvonuri și a dorit să spună că acestea sunt false. ”Eu cu Ligi am o relație foarte bună de prietenie, pe care am păstrat-o din competiție. Urmează să scoatem ceva frumos împreună”, a afirmat Livian despre Ligi.

Ce a spus Ligi

Însă de unde au pornit toate aceste zvonuri? Ei bine, ele au plecat după ce Ligi și Livian au fost văzuți mult împreună. Dar cei doi au infirmat totul și au mărturisit că au un proiect muzical împreună. Dar cea care a fost criticată de fanii Puterea Dragostei a fost Ligi, deoarece se știa că ea este prietenă cu Bianca.

De altfel Ligi a făcut chiar un live la momentul acela, revoltată de modul în care este atacată.

”O colaborare nu înseamnă că am ceva cu omul ăla. Nu este nimic între mine și Livian. Hate-ul vostru nu o să mă oprească din ceea ce îmi doresc. Dintr-o simplă colaborare, ați făcut un adevărat circ. Nu înțeleg de ce spuneți că mi-am bătut joc de Bianca. Ce am făcut? Mi-am făcut curaj să cânt. Eu cu Bianca nu am nicio problemă. Între mine și Livian nu există nimic intim și nici nu va exista”, le-a răspuns Ligi fanilor Puterea dragostei și celor care au tot atacat-o, după ce a apărut împreună cu Livian.

Mai amintim că înainte de a fi cu Florentina, Livian de la Puterea Dragostei a avut o relație cu Bianca Comănici, colega sa de emisiune. De altfel, tânărul a susținut că nu duce lipsă de oferte când vine vorba de iubite, iar peste despărțirea de Bianca pare că a reușit să treacă destul de repede. Mai amintim și că Livian de la Puterea Dragostei este fiul adoptiv al lui Nelson Mondialu.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI