Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală la Australian Open, după ce a trecut în optimi de Elise Mertens cu 6-4, 6-4. Campioana de la Wimbledon se va duela pentru un loc în semifinale cu Anett Kontaveit, care a învins-o pe Iga Swiatek cu 6-7, 7-5, 7-5.
„Sunt fericită că sunt din nou în sferturi. Am jucat cu ea în finala de la Doha și am pierdut, așa că știam că trebuie să stau concentrată și motivată pe toată durata jocului. Am fost puțin nervoasă, dar am fost suficient de puternică pentru a câștiga. A trebuit să mă calmez, pentru că m-am enervat atunci când ea a revenit. Câteodată ma enervez și o iau razna. Am știut că nu trebuie să mă gândesc la scor și să merg înainte”, a declarat Simona Halep după victoria din optimi cu Elise Mertens.
„Simona Halep a eliminat-o pe fosta semifinalistă Elise Mertens şi ajunge în sferturile de finală de la Australian Open. Halep a rezistat unui efort ferm venit din partea belgiencei, care o învinsese la ultima întâlnire directă, la Doha, şi a avansat în sferturile de finală pentru a patra oară în carieră. Am avut în cap că ea a revenit în acel meci (n.r. de la Doha) şi mi-am spus că trebuie să fie atentă la fiecare minge, fără a renunţa deloc pentru că poate reveni puternic”, notează site-ul WTA Tennis.
În sferturile de finală ale turneului din Melbourne, Simona se va duela cu Anett Kontaveit, care a trecut de Iga Swiatek cu 6-7, 7-5, 7-5. Cele două sportive s-au mai întâlnit de două ori până în prezent, iar Simona a câștigat ambele partide, în 2017 (6-3, 6-0 la Miami și 6-2, 6-4 la Roma). Partida se va disputa miercuri, 29 ianuarie, de la o oră care va fi stabilită ulterior.
Dacă va trece și de Kontaveit, Halep va juca în semifinale împotriva învingătoarei dintre Garbine Muguruza – Angelique Kerber / Anastasia Pavlyuchenkova.