Cu cine au plecat Oana Roman și Vica Blochina în vacanța din Egipt. Apariții surpriză în grup

Oana Roman și Vica Blochina și-au reluat legătura de prietenie, după ce între ele a existat o ruptură, despre care au preferat să nu vorbească. Cu toate astea, Vica a fost întrebată, la un moment dat, dacă mai este prietenă cu Oana Roman, iar răspunsul a fost simplu „nu”.

Cu cine au plecat Oana Roman și Vica Blochina în vacanța din Egipt

Acum, se pare că cele două se înțeleg mai bine ca niciodată, motiv pentru care au și plecat împreună în vacanță. Fiica lui Petre Roman și fosta balerină au ales ca destinație de vacanță Egiptul, acolo unde Oana mai fusese plecată anul acesta, alături de fiica ei.

Pare că Egiptul a cucerit-o definitiv, așa că a hotărât să mai facă o vacanță, de data aceasta alături de prietena ei.

Cu toate că este pandemie, Egiptul permite intrarea turiștilor în țară, dacă dovedesc că au un test PCR de covid-19 negativ. Atât Oana Roman cât și Vica Blochina și-au luat copiii și au pornit spre destinația exotică.

Fiica fostului premier și-a ținut în permanență fanii la curent și a povestit pe Instagram că Isa, fiica ei, și-a făcut planurile temeinic pentru această vacanță. Cele două au plecat de dimineață, iar Vica le-a spus fanilor de pe Instagram că fiul ei, Edan Pițurcă, nu dorește să apară in fotografii sau videoclipuri, spre deosebire de Isa.

Oana Roman, a doua vacanță pe timp de pandemie

Oana Roman nu se află la prima escapadă de anul acesta, deși suntem în pandemie și există câteva restricții cu privire la călătoriile pe care românii le pot face. Din fericire, Egiptul nu este pe lista roșie, așa că a decis să mai meargă încă o dată în locul de care s-a îndrăgostit.

În prima vacanță, vedeta și-a ținut la curent fanii pe tot parcursul timpului petrecut acolo. Ea a fost impresionată de resortul în care a stat și a spus că nu se aștepta să fie atât de frumos, mai ales ținând cont de prețul pe care l-a plătit pentru vacanță.

“Dragilor, este ultima seară în vacanţă, motiv pentru care m-am gândit să trag nişte concluzii şi să vă povestesc puţin despre cum simt eu toată treaba, după o săptămână de stat aici, în Egipt. Concluzia e că merită toţi banii. Nu m-am aşteptat să fie atât de mişto.

La cât costă, chiar nu m-am aşteptat să fie atât de tare. Mă gândesc foarte serios în a-mi face un obicei şi să vin aici măcar de două ori până spre vara. Am stat şi m-am gândit aşa: decât să dau 500 de euro pe lună pe tâmpenii, mai bine îi dau să stau într-un resort liniştită, la soare”, a spus Oana Roman, pe Instagram.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI