Cu cine a „trădat-o” Patrick Mouratoglou pe Simona Halep. Colaborarea dintre cei doi a debutat în luna aprilie, într-un moment în care fostul lider mondial era pe punctul de a renunța la tenis, conform propriilor declarații. Românca a reușit să ajungă în semifinale la Wimbledon, dar în primele două turnee pregătitoare pentru US Open ea nu beneficiază de prezența tehnicianului francez. Patrick Mouratoglou a preferat să își ia o vacanță, relaxându-se pe „insula miliardarilor, Mikonos, din Grecia.
Cu cine a „trădat-o” Patrick Mouratoglou pe Simona Halep. Din luna aprilie, „dependența” româncei de antrenorul francez a devenit tot mai mare. Pe rând, românca s-a înconjurat doar de oameni de la Academia Mouratoglou, renunțând la colaboratori vechi, precum managerul Virginia Ruzici și preparatorul fizic, Teo Cercel.
De altfel, în Statele Unite ale Americii, înainte de competiția de la Washington, Simona Halep a anunțat că„totul este Mouratoglou acum”.
„Totul este Mouratoglou acum! Echipa este 100% Mouratoglou! Tot ce mă înconjoară are legătură cu academia lui și cu el! Credeam că o voi termina cu tenisul la 30 de ani, dar acum am început un nou capitol frumos și mă bucur de asta!Voi vedea cât de bună voi fi pe viitor! Da, am avut încredere în el din prima secundă! Nu știam nimic despre el înainte, nu mai vorbisem niciodată până să merg la academia lui în aprilie.
Deci totul este nou! Dar am încredere în el și mă simt în siguranță! Vom vedea”, a declarat Simona Halep, potrivit Eurosport.
Cu toate acestea, Patrick Mouratoglou nu se află alături de Halep la primele două turnee pregătitoare pentru US Open. El nu a însoțit-o nici la Washington și nici la Toronto, unde Halep va debuta azi, de la ora 18.00, contra croatei Donna Vekic.
Mouratoglou a preferat să se bucure de o vacanță împreună cu soția sa, Ada Obilu. El a postat mai multe imagini pe rețelele sociale din „insula miliardarilor”, Mykonos, din Grecia. Franțuzoaica Ada Obilu este cea de-a treia soție a reputatului antrenor francez, dar despre ea se cunosc puține informații. Cei doi au două fetițe, ce se adaugă copiilor pe care Mouratoglou îi are din mariajele anterioare.
Prima soție a lui Mouratoglou nu este cunoscută presei, dar în urma ei a rezultat un băiat, Raphael, care acum are 27 de ani. Ulterior, Patrick s-a căsătorit, în 2000, cu designerul Clarisse Mouratoglou, mariaj terminat în 2013, din care au rezultat două fete: Charlotte (19 ani) și Juliette (21 ani). Mouratoglou va fi prezent la US Open, competiție ce va avea loc în perioada 29 august – 11 septembrie.