Toată România știe cine este Cristian Tudor Popescu. S-a făcut remarcat în presă, fiind unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști din țară. Însă, când vine vorba de familia sa, se știu puține detalii, deoarece CTP a vrut mereu ca viața privată să rămână departe de ochii curioșilor. Știai că celebrul gazetar are doi băieți? Abia acum s-a aflat cu ce se ocupă și din ce face bani fiul său cel mare. Surprinzător este faptul că acesta are altă meserie decât cea a tatălui său.
Cristian Tudor Popescu comentează, critică sau aprobă cele mai importante evenimente din România, dar și din străinătate. Este mai mereu prezent într-un platou de televiziune, pentru a-și spune opinia de jurnalist. Fiind atâta timp în atenția publicului, nu este de mirare de ce lumea este curioasă de viața lui personală. Faimosul scriitor este destul de zgârcit cu detaliile. Ei bine, CTP este tatăl a doi băieți. Cel mare, Tudor Popescu, are 32 de ani, iar pe cel mic îl cheamă Cristian Matei Popescu și are 27 de ani.
Tudor Popescu, fiul cel mare al jurnalistului CTP, a ales o altă cale în viață față de cea a tatălui său. Tânărul are propria firmă de producție audio-video, destul de cunoscută și cerută în lumea filmului. A fost editor de sunet în producţia cinematografică „Tenis”, unde joacă actorul Andi Vasluianu, şi a făcut parte din distribuţia filmului „Sunday Morning”. În plus, primul băiat al lui Cristian Tudor Popescu este pasionat de muzică și cântă în două formații. Tudor este toboșar, având mai mereu concerte cu trupele „The Pixels” și „Penny Chillin”.
Iar despre fiul cel mic s-a aflat că nu împărtășește dragostea tatălui pentru matematică. Dacă CTP este absolvent al Facultății de Automatică și Calculatoare din București, obținând diploma de inginer, Cristian Matei Popescu a avut probleme serioase cu Bacalaureatul.
„(…) Fiul meu cel mic, Matei, a luat 6,80 la matematică, la Bacalaureat, după trei ani de chinuri. Mi se face pielea de găină când mă gândesc. Trei ani de zile până când și-a luat Bacul, până când s-a hotărât. Și am muncit cu el vreo cinci luni. Acel 6,80 mi se pare echivalentul teoremei Hamilton-Cayley, perla algebrei liniare. A fost al lui 6,80 ala, l-a luat pe bune, a făcut el exerciţiile respective și și-a luat Bacalaureatul”, a mărturisit celebrul gazetar.
În vara lui 2012, Cristian Matei Popescu nu a putut susține examenul de Bacalaureat deoarece avea două corigențe, apoi a picat în toamnă, când a luat 3.1 la matematică. A reușit în 2014, cu media generală 6.36. Potrivit gazetarului, a fost al doilea moment când s-a simțit fericit în viață.