Bianca Drăgușanu pare să aibă surse bine informate privind orice escapadă a iubitului său, Gabi Bădălău. Vedeta a mai fost protagonista unui episod asemănător cu bătaia de joia trecută pe care le-a dat-o petrecăreților, printre care se afla și partenerul său. Impact.ro a reușit să afle detalii exclusive despre bătaia pe care blonda le-a aplicat-o celor prezenți la dezmățul din Pipera.
Bianca Drăgușanu i-a rupt cu bătaia, joia trecută, pe iubitul său, Gabi Bădălău, precum și pe Florin Salam, dar și încă doi bărbați și șase fete care petreceau într-un apartament din zona Pipera.
Vedeta a fost informată de o sursă aflată la curent cu dezmățul ce avea loc chiar în seara zilei în care aceasta avusese o ceartă cu iubitul său. Fosta asistentă tv nu a stat pe gânduri și, undeva la orele 4 dimineața, a intrat în casa respectivă înarmată cu o bâtă și i-a luat la bătaie pe toți cei prezenți.
„Florin Salam a luat-o la fugă pe scări, era dezbrăcat, la fel ca și fetele care nu apucaseră să mai pună ceva pe ele. Bianca era de neoprit, dădea cu bâta în toate direcțiile. De frică, Bădălău s-a ascuns în niște boscheți”, a povestit pentru Impact.ro o persoană din anturajul vedetei.
Mai mult, între Bianca și Gabi Bădălău a mai avut loc un episod asemănător la finele anului trecut. Sursa mai sus-menționată a mai spus, tot în exclusivitate pentru Impact.ro:
„În luna decembrie a aflat că Gabi petrecea într-o casă cu trei fete de moravuri ușoare. Atât i-a trebuit. Bianca a văzut roșu în fața ochilor. A stat în ușă până au ieșit și i-a bătut pe toți cei care participaseră la dezmăț, inclusiv pe Gabi.
Atunci i-a zis lui Bădălău că între ei s-a terminat totul. Doar că l-a iertat și l-a primit înapoi. Dar i-a adus la cunoștință că nu va mai trece cu vederea dacă se va repeta, lucru ce s-a întâmplat din nou”, ne-a mai mărturisit sursa, în exclusivitate pentru Impact.ro.
După scandalul de joi, Bianca nu a mai vrut să audă de iubitul său care, potrivit aceleiași surse, continuă să o caute. Acesta a plecat în Grecia împreună cu cei doi copii pe care-i are din căsătoria cu Claudia Pătrășanu, precum și însoțit de mama sa.
„Bianca i-a transmis lui Bădălău că între ei totul s-a terminat. A fost doar nervoasă, nu pare să sufere după Gabi, chiar dacă probabil îl iubea”, a adăugat aceeași sursă.
Între Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău au avut loc, de-a lungul relației lor, mai multe certuri, încheiate însă cu împăcări. După ce iubitul blondinei își cerea iertare, o ducea în vacanțe de cinci stele peste hotare.
Deși cei doi aveau o relație de mai bine de un an, părinții iubitului său erau împotriva vedetei. Aceștia au refuzat să o cunoască pe fosta asistentă tv Bianca Drăgușanu, care e și campioană la amenzi în 2022.