Cosmin Seleși, 44 de ani, cel care s-a despărțit de circa șase luni de lumea televiziunii, spune că nu are a se plânge de nimic. Fosta vedetă a celor de la Antena 1 a investit, la propriu și la figurat într-un proiect personal, care începe să-și arate roadele. „Cântăm la nunți, petreceri și cumetrii. Iar rețeta propusă de noi chiar funcționează”, a precizat Cosmin Seleși pentru playtech.ro.
Potrivit acestuia, și-a înființat propriul band cu care cântă la diverse petreceri private, dar și la nunți și la botezuri.
„Suntem 11 în total, cu mine în formație completă. Nu a fost ușor să-mi găsesc partenerii, din diverse motive și pretenții, de ambele părți. Mă bucur însă că am reușit să-mi duc la capăt acest proiect, la care lucrez de nouă sau zece ani”, afirmă Seleși pentru playtech.ro.
El spune că a reușit să se individualizeze cu ajutorul muzicii românești.
„Am mizat aproape totul pe muzica românească a anilor `80, `90 și 2000. Am crezut că muzica asta poate spune și tinerei generații și am reușit să câștig pariul cu mine însumi.
Pe alocuri am și reorchestrate unele piese, cu ajutorul celor din Cosmin Seleși Orchestra, dar în mare e vorba despre zeci de piese clasice care îmi sunt la fel de dragi ca atunci când le-am auzit prima dată”, mai spune fosta vedetă de televiziune.
Din repertoriul său fac parte și melodiile Andei Călugăreanu, Dan Spătaru, Gabriel Cotabiță, Mirabela Dauer sau Pasărea Colibri
Cosmin Seleși susține că e foarte mulțumit atunci când cunoscuți sau simpli anonimi își iau inima în dinți și-i fac confesiuni cu totul originale:
„Vă spun sincer că nimic nu ne dă mai mult măsura lucrului pe care-l facem decât atunci când ne întâlnim cu declarații spontane, de tipul < Nu credeam că o să mă distrez atât de bine vreodată dansând și cântând melodii românești!> sau ceva de genul < Habar nu aveam că știi să cânți și încă atât de bine! Când ai avut timp să faci și asta? >”.
Tot el adaugă că multora din generațiile tinere nu prea a avut mai nimeni curajul să le propună playlist-uri de muzică aproape 100 românească.
„Din lista noastră de melodii nu lipsesc o serie de șlagăre cu un impact formidabil de mare și astăzi. Avem, spre exemplu, „E bine, bine, e foarte bine”, cântecul Mirabelei Dauer, „O portocală”, cântată în original de Anda Călugăreanu, „Ani de liceu”, cu Stela Enache, „Hai vino iar în gara noastră mică!”, a lui Gabriel Dorobanțu sau „Noapte albastră” a celuilalt Gabriel, Cotabiță. Nu puteau lipsi nici celebra „Trecea fanfara militară”, a lui Dan Spătaru. Sau „Strada Popa Nan” și „Adio, deci pe curând”, a celor de la Pasărea Colibri. Cu toate acestea construim o atmosferă deosebită!”, indică același Cosmin Seleși.
Care adaugă și un amănunt foarte greu de ignorat:
„Acum doi ani, cu pandemia asta, am avut vreo 20 de evenimente anulate. În prezent, am reușit să găsim aproape 25 de evenimente la care vom cânta anul acesta. Și nu suntem nici măcar la jumătatea anului. Fiindcă muzica noastră e valabilă oricând. Și vara, și toamna, și iarna! Oricând!”.