Cristina Spătar a fost la un pas să rateze Revelionul Artiștilor, petrecere organizată de Claudia Ghițulescu în cinstea tuturor cântăreților de muzică de petrecere. Vedeta a ajuns de urgență la spital în cursul zilei de sâmbătă, confruntându-se cu o infecție serioasă la ochi, din cauza unor lentile de contact pe care le-a purtat mai mult decât trebuia în mod normal. Așadar, din cauza durerilor insuportabile, artista s-a dus la medic, iar acum se află sub tratament.
Prezentă în cele din urmă la evenimentul artiștilor, vedeta ne-a oferit un interviu exclusiv pentru Playtech Știri despre starea sa de sănătate. Cristina are și un mesaj pentru toate femeile care poartă lentile de contact, dar și gene false!
După ce a purtat lentile de contact mai multe ore decât era necesar, adăugând și genele false, Cristina Spătar s-a confruntat cu dureri insuportabile la unul dintre ochi. Vedeta a făcut o infecție serioasă, astfel s-a dus de urgență la spital, iar medicii i-au prescris un tratament. După câteva ore petrecute la spital sub investigație, vedeta nu putea rata cea de-a patra ediție Revelionul Artiștilor, eveniment organizat la restaurantul Desire, de către cunoscuta artistă Claudia Ghițulescu.
Cristina ne-a oferit un interviu exclusiv pentru Playtech Știri despre starea sa de sănătate:
“Mă doare foarte tare ochiul. Am o infecție la ochi, de la lentilele de contact, de la lipciul de la gene…Cert este că nu mă simt foarte bine, dar am încercat să onorez invitația, ținând cont că este o seară specială.
Este Revelionul Artiștilor, sunt alături de toți colegii. Eventimentul acesta noi îl programăm de foarte mult timp. Înainte de petrecere am fost de urgență la spital. Eu sunt sub tratament…Am avut niște dureri groaznice! Fetele ar trebui să știe să nu poarte lentilele mai mult de o zi, nu cum am făcut eu și să aibă grijă când își pun genele false să închisă bine ochiul, ca să nu afecteze. Nu este glumă! Nu este de joacă!”, ne-a spus Cristina Spătar.
La multe dintre evenimente, unii artiști preferă să cânte playback, alții vor să cânte live. Cristina Spătar nu a ezitat și ne-a dezvăluit că niciodată nu a cântat playback!
„Niciodată nu am cântat playback. De cele mai multe ori cânt live, iar dacă nu, cânt peste stick-ul meu. Cânt live 100%! De ce nu? Eu am piese care mi se potrivesc mie, ambitusului meu și eu zic că fac față!”, ne-a mai spus artista, în exclusivitate pentru Playtech Știri.
Video: Mihai Robu