Declarațiile făcute de vloggerul George Buhnici au iscat un adevărat scandal. Printre declarațiile făcute, Buhnici își compara soția cu o minoră, ceea ce a ridicat la cote și mai înalte scandalul. Printre cei care au observat acest detaliu, se numără și Cristina Șișcanu, care a reacționat dur la adresa acestuia.
În cadrul unui interviu acordat zilele trecute, vloggerul George Buhnici a reușit în mai puțin de 24 de ore să creeze o adevărată isterie în mediul online.
Imagine a unor companii importante, care pompau bani grei în campaniile susținute de Buhnici, acestea au reacționat. Una dintre ele, de altfel cea care plătea cel mai mult, anunța recent, rezilierea conractului cu acesta.
Dar, asta nu a fost nimic. așa cum spuneam, o parte a interviului acordat a creat un val de reacții dure în mediul online, printre acestea și cele legate de soția sa, Lorena Buhnici.
Aspectul a fost observat imediat de o parte a internauților, dar și de persoane publice. Cristina Șișcanu se numără printre acestea, vedeta scriind pe Instagram:
„Sărmana femeie, soția lui, dacă cumva se întâmplă să pună niște kilograme în plus, ce pot să mă gândesc eu care i-am citit lui declarațiile, că se desparte de ea sau ce?
Mi se pare absolut aberant! Practic, el este cu ea doar pentru că are acel corp de „minoră”, o altă prostie pe care a emis-o. Și nici nu mi se pare că i-a făcut un compliment, ci dimpotrivă”, scrie Cristina Șișcanu pe Instagram.
În analiza pe text, cum s-ar spune, Cristina Șișcanu a observat detaliu care, pentru mulți a scăpat, poate. Vedeta spune că prin cele declarate, „ Practic, și-a umilit soția”, iar o altă concluzie a fost că, ar putea să-și părăsească soția, dacă Lorena va ajunge să aibă celulită și vergeturi:
„Ceea ce vreau să spun este că eu am sesizat în discursul lui Buhnici lucruri mai grave decât atât. Practic, și-a umilit soția atunci când a spus că el se duce la mare că vrea să vadă piele și vrea piele fără vergeturi și fără celulită și, evident, că se uită după ț@țe și după b$ci.”, a spus Cristina Șișcanu pe pagina sa de Instagram.
Discursul vloggerului a fost catalogat de marea majoritate ca unul sexist și discriminatoriu, atât la adresa partenerei sale de viață, cât și la adresa femeilor, în general.
Efectele de boomerang ulterioare s-au soldat cu retragerea calității de imagine a BCR, aceștia făcând anunțul oficial pe Facebook:
„Am primit un răspuns din care este evident că vedem diferit lucrurile. L-am anunțat pe George că vom încheia parteneriatul cu el.
Sexismul, discriminarea, obiectificarea sexuală a femeilor sunt inacceptabile în orice formă și nuanță, implicită sau explicită.”, scriu reprezentanții BCR pe Facebook.