29 dec. 2021 | 20:09

Cristina Cioran și fiica sa, transportate cu ambulanța până în București. Decizia luată înainte de Revelion. EXCLUSIV

Monden
Cristina Cioran și fiica sa, transportate cu ambulanța până în București. Decizia luată înainte de Revelion. EXCLUSIV

Deși era pregătită să petreacă revelionul în spital, împreună cu fiica sa, ambele diagnosticate cu Covid, Cristina Cioran au ajuns acasă, unde vor sta în izolare 14 zile. Cele două au fost mai întâi internate pentru o zi la spitalul de copii „Grigore Alexandrescu”, apoi externate, în cursul zilei de astăzi.

Cristina Cioran și fiica sa, transportate cu ambulanța până în București

Cristina Cioran și-a petrecut primul Crăciun cu fiica sa la spitalul din Medgidia, acolo unde au ajuns după ce ambele au fost depistate pozitiv cu Covid. “Primul nostru Crăciun împreună! În prima zi de Crăciun, fetița mea nu s-a simțit bine, respira greu.

După câteva telefoane de panică date, am decis să merg la spital, la Spitalul Județean Constanța. Acolo la un test rapid… șoc. Copilul are COVID… și o ușoară insuficiență respiratorie. De acolo am plecat la spitalul din Medgidia, spital COVID pe zonă. E a doua zi și e mai bine. Și eu am fost testată, după un prim test negativ a ieșit și adevărul, POZITIV.

Ne tratăm, suntem foarte bine, ne refacem! Important e că suntem împreună, iar EMA este cu adevărat cel mai frumos cadou. Vă mulțumesc din suflet pentru gând, mesaje și încurajări. Vă îmbrățișez și să aveți un an nou fericit! 2022, welcome! Noi avem anticorpi”, a fost mesajul scris de Cristina Cioran pe Instagram.

Citește și: Cum se simt Cristina Cioran și fiica ei, după ce au fost diagnosticate cu COVID-19 de Crăciun

Decizia luată înainte de Revelion. EXCLUSIV

Primele declarații după externare

Deși actrița ne spunea că este pregătită să petreacă și Revelionul tot în spital, tocmai pentru că vedeta își dorea ca micuța să fie refăcută complet, cele două au fost externate, în cursul zilei de astăzi, dar după ce au petrecut o noapte la spitalul de copii „Grigore Alexandrescu”. „Eram la mama, la Constanța. Totul fusese asa frumos.

Pe la prânz, fetița a început sa respire greu. Am urcat-o în mașină și am dus-o o la spital. Am stat internate la Medgidia, singure în salon până ieri. Lumea s-a purtat foarte frumos cu noi. De acolo, am ajuns cu ambulanța la spitalul Grigore Alexandrescu. Astăzi ne-am externat, ne-au dat drumul acasă”, a declarat vedeta pentru playtech.ro.

Izolate de tatăl fetiței, în aceeași casă

Cristina și micuța sa vor rămâne în izolare 14 zile, la domiciliul acestora din capital. Ele vor locui în aceeași casă cu tatăl micuței, Alexandru Dobrescu. „Vom sta în izolare. Departe și de Alex, noroc că avem o casă care ne permite să ne evităm unul pe altul”, ne-a mai spus aceasta.

Iubitul, testat negativ

Actrița ne-a mai spus că tatăl fiicei sale, Alexandru Dobrescu, este singurul care nu are Covid. Vedeta nu știe de unde micuța sa s-ar fi putut infecta. „De la noi, din familie cred că luat-o. Nu am fost cu ea în altă parte”, a adăugat aceasta. Altfel, Cristina este tare mândră de fiica sa, care a luat în greutate și seamănă cu ambii părinți. „Uneori am senzația ca-i leită taică-su, alteori că seamănă și cu mine”, a adăugat vedeta.

A născut prematur

Cristina Cioran a devenit mama unei fetițe, în urmă cu mai bine de patru luni, după ce a trecut de la extaz la agonie, și invers, dat fiind faptul că micuța s-a născut prematur, în a 29-a săptămână de sarcină. Fiica sa s-a dovedit însă o luptătoare, a luat în greutate și este un copil sănătos și cuminte. De când micuța a ajuns acasă, Ema a devenit prioritatea numărul unu a vedetei tv, care și-a propus ca anul acesta să stea numai cu fiica sa. Astfel că, actrița a luat decizia de a declina o ofertă de a se întoarce pe sticlă. „Propunerea primită mi-a făcut bine, penru că m-am simțit apreciată. M-am gândit bine, dar nu-mi stă mintea acum la asta, sunt dedicată copilului, așa că voi mai aștepta”, a declarat Crisina pentru playtech.ro.

Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Decizie fără precedent a BEC. Un candidat la președinție trebuie să șteargă toate materialele de promovare online
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți vor să plece
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Banii vor fi virați direct pe cardurile românilor! Guvernul a aprobat măsura joi, 21 noiembrie
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Putin se RĂZBUNĂ! RACHETA rușilor care a SPERIAT țările NATO
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro