Cresc pensiile și a fost anunțată și categoria de români care va primi bani în plus. Așadar, este anunțul momentului despre pensiile din România după ce un fost ministru de Finanțe a vorbit despre majorarea salariului minim brut, dar și despre pensionarii care vor primi pensii mărite. Toate detaliile, în rândurile de mai jos.
Fostul ministru de Finanțe Anca Dragu, care a făcut parte din Guvernul tehnocrat, a anunțat că angajații de la stat și beneficiarii de pensii speciale au de câștigat de pe urma creșterii salariului minim brut.
Senatoarea Anca Dragu a precizat că salariile trebuie să crească, mai ales salariile mici.
„Atenție, însă: creșterea salariului brut nu înseamnă și o mare creștere a salariului net. Și guvernele Dragnea au aplicat această măsură, în care au mutat taxe de la angajator la angajat și salariul brut a crescut, dar salariul net nu a crescut. De aceea, noi propunem și ceea ce ar trebui să facă acum Guvernul, să crească într-adevăr salariile nete, prin reducerea impozitării. Creșterea salariului brut, așa cum o vede Guvernul, ar ajuta foarte puțin pe cei cu salarii mici, ar însemna numai o creștere de 250 de lei pe lună pentru salariul minim pe economie. La o creștere de la 2.550 la 3.000 de lei a salariului brut, deci de aproape 500 de lei, statul îți ia peste 40% din venit, astfel încât de fapt omul mai primește 250 de lei”, a declarat Anca Dragu, potrivit rfi.ro.
Fostul ministru de Finanțe a mai spus că prin creșterea salariulului minim toate salariile bugetarilor se vor mări. Salariul minim mărit nu are treabă cu salariile celor care muncesc la privat. De asemenea, pensiile speciale sunt legate de salariul minim.
„Creșterea salariului minim brut are un efect benefic pentru stat, mai ales, pentru că vor crește, clar, toate salariile la stat, dar nu la privat. La stat, salariile sunt legate de salariul minim, la privat mai puțin. Cresc pensiile speciale, pentru că pensiile speciale sunt legate de salarizarea publică, care e legată de salariul minim brut. Crește baza de calcul pentru pensiile speciale. Ele se calculează de asemenea la salariul brut pe care îl are angajatul. Pentru privat, această creștere este una dăunătoare, pentru că vor crește costurile firmelor cu contribuțiile și impozitele (…). În felul acesta, cine are de câștigat din creșterea salariului minim brut în România sunt în general angajații de la stat și beneficiarii de pensii speciale”, a precizat Anca Dragu.