Concurentul Chefi la Cuțite care a fugit de război în România. Cine este sirianul Mataz Alzarau, de fapt

Concurentul Chefi la Cuțite care a fugit de război în România. Cine este sirianul Mataz Alzarau, de fapt
Cine este Mataz Alzarau de la Chefi la cutite

În ediția cu numărul 27 a sezonului 9 din emisiunea ”Chefi la cuțite”, s-a putut afla povestea inedită a lui Mataz Alzarau, un concurent ce a reușit să îi surprindă pe jurați.

Concurentul Chefi la Cuțite care a fugit de război în România

Mataz Alzarau are 33 de ani și a venit la Chefi la cuțite alături de soție și de copii. Acesta a ajuns în România în anul 2017, ca refugiat.

Mataz Alzarau este de meserie bucătar. A dezvăluit că a făcut cursuri în Siria, după care a făcut un master în domeniu. Când a început războiul în Siria, acesta a părăsit țara, pentru a trăi liniștit. La Chefi la cuțite, el a pregătit o rețetă siriană de chiftele în aluat cu sos de iaurt.

„România înseamnă pentru mine țara mea”

Tânărul le-a spus juraților povestea sa de viață.

„Am plecat din Siria în 2015, am venit în România de trei ani și jumătate. Am venit să caut o viață frumoasă pentru familie și copii. Eu lucrez în fiecare zi, copiii merg la școală, suntem sănătoși și mulțumiți. Și soția lucrează patru ore la făcut prăjituri. Am venit cu fetița și cu soția care era însărcinată atunci, și a născut pe drum, aproape de Turcia. A născut în pădure, băiatul s-a născut sănătos și frumos, mulțumim din suflet”, a fost dezvăluirea făcută de Mataz Alzarau, care a refuzat să intre în armată, într-o vreme în care țara era cuprinsă de război.

”Am văzut femei și copii în apă, care au murit”

Prin urmare, pentru că nu și-a dorit nici să moară, dar nici să-i omoare pe alții, Mataz a hotărât să plece din Siria. A plecat la Beirut, acolo unde și-a așteptat soția și fetița. O săptămână au mers pe jos, spre Turcia.

„Un litru de apă, puțină pâine, curmale, mere și banana. Atâta mâncam. Drumul era foarte rău, oamenii mureau, bătrâni obosiți și bolnavi, femei gravide sau cu copii, era foame, era frig, era greu. Am lucrat un an în Turcia la o fabrică să fac bani, ca să plec în altă țară. Am lucrat 14 ore pe zi. Am plecat din Turcia în Grecia pe barcă de cauciuc, 5-10 persoane. Am vorbit cu soția că dacă nu murim în război, murim pe drum și dacă nu murim pe drum, atunci murim pe mare. Oamenii mor pe apă, sunt copii care mor în apă.

Am văzut femei și copii în apă, care au murit. I-am zis soției că dacă mor eu sau copiii să mă ierte, dar trebuie să plecăm. Și dacă murim, atunci să mă ierte și îmi pare rău pentru toate. Am zis să ne ajute Dumnezeu. Am ajuns în Grecia și am mulțumit că am reușit. Nu credeam că am reușit. Nouă luni am stat acolo și apoi am ajuns în România, în 2017. Sunt mulțumit, mai bine zăpada de aici decât bombele”, a mai povestit acesta, care a primit două cuțite din partea chefilor și șansa de a merge în bootcamp.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI