Concediu de 45 de zile pentru acești români, întrucât legea a fost adoptată în Parlament. Este vorba despre un proiect de lege adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaţilor. Deși până acum legislaţia în vigoare prevede indemnizaţii şi concedii medicale numai pentru îngrijirea copilului bolnav de cancer, acest lucru se va întâmpla și în cazul celor care îngrijesc pacienți bolnav de cancer în vârstă de peste 18 ani.
Proiectul adoptat în parlament spune că beneficiază de concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice în vârstă de peste 18 ani asiguratul care, cu acordul pacientului, îl însoţeşte la intervenţii chirurgicale şi tratamente prescrise de medicii specialiști.
Proiectul mai prevede că pacientul cu afecţiuni oncologice îşi poate exprima acordul numai pentru o singură persoană la fiecare intervenţie chirurgicală, tratament.
De precizat este că durata de acordare a concediului şi a indemnizaţiei este de cel mult 45 de zile calendaristice, la interval de un an pentru un pacient.
Cuatumul brut lunar al indemnizaţiei este de 85% din baza de calcul a asiguratului, stabilită în conformitate cu articolul 10. De asemenea, în fiecare an în care primeşte concedii pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice, beneficiarul are dreptul la minimum o şedinţă de evaluare psihologică clinică şi minimum cinci şedinţe de consiliere psihologică clinică. Acest proiect a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional.
În expunerea de motive a proiectului, inițiatorii susțin că un sfert din numărul de cazuri de cancer din lume sunt în Europa, precum și faptul că se estimează că boala aceasta va deveni în viitor principala cauză de deces din UE. Ca urmare, este nevoie de acordarea unor facilități pentru îngrijitori.
„Activitățile de îngrijire implică adesea sacrificii, inclusiv dificultăți în reconcilierea activităților profesionale cu cele de îngrijire, pierderea venitului actual ca urmare a reducerii programului de lucru și impactul pe termen lung asupra veniturilor îngrijitorilor la bătrânețe. Acest lucru perpetuează și inegalitățile dintre sexe. În plus, responsabilitățile îngrijitorilor le pot afecta, de asemenea, bunăstarea fizică și, în special, sănătatea mintală. (…)
În acest sens, în acord cu planul european, în scopul asigurării unei vieți mai bune pentru pacienții bolnavi de cancer, propunerea legislativă extinde riscurile asigurate, astfel încât orice asigurat în condițiile ordonanței de urgență să obțină drepturi inclusiv în cazul în care îngrijește un pacient bolnav de cancer, în mod similar cazului în care îngrijește un copil bolnav”, scrie în expunerea de motive.
Acest proiect de lege care prevede introducerea concediului medical pentru îngrijirea bolnavilor de cancer trebuie promulgat de șeful statului și publicat în Monitorul Oficial, ca să se poată aplica după două luni de la apariție.