Descoperire interesantă în Marea Neagră. Cercetătorii au efectuat căutări extrem de importante și au ajuns la o concluzie care va aduce numeroase avantaje țării noastre. Cu această ocazie, s-a realizat o analiză cu privire la beneficiile geopolitice ale țării noastre, precum și la resursele de gaze naturale și petrol.
De-a lungul istoriei, au fost desfășurate cercetări importante în Marea Neagră și în zonele adiacente, pentru a investiga misterul adâncimilor marine. Această mare deține un potențial energetic imens, ceea ce ar putea conferi României un avantaj geopolitic semnificativ.
Trebuie să menționăm că România este cea mai mare țară cu o coastă extinsă pe Marea Neagră și este, de asemenea, membră a Uniunii Europene și NATO. În 2015, un studiu a evidențiat prezența resurselor de petrol și gaze naturale în Marea Neagră, iar utilizarea acestora ar putea contribui în mod pozitiv la independența energetică a României.
Totodată, trebuie să ținem cont de faptul că România dispune de unele dintre cele mai ample rezerve de gaze naturale și petrol din Europa. Un exemplu relevant este Marea Neagră, unde stocurile de gaze naturale sunt estimate la aproximativ 200 de miliarde de metri cubi.
Conform analizei efectuate, acest depozit ar putea să acopere cerințele energetice ale țării pentru următorii 20 de ani. Aceste date au fost comunicate publicului la începutul anului de către Centrul de Analiză a Politicii Europene și sunt efectuate, în continuare, cercetări.
Te-ai întrebat vreodată care sunt cele mai bogate state? Află că a fost realizat chiar și un top în acest sens, în care au fost menționate primele 10 state cu cel mai mare produs intern brut (PIB). România nu se numără printre ele, dar nu este nici printre cele mai sărace țări din lume.
Citește și: România, asemănată cu Elveţia sau Norvegia. Locurile de vis care i-au impresionat pe străini
1- Luxembourg – $146,259
2- Singapore – $140,280
3- Irlanda – $139,844
4- Qatar – $123,039
5- Elveția – $87,522
6- Norvegia – $82,496
7- Emiratele Arabe Unite – $81,753
8- Brunei – $79,408
9- Statele Unite – $78,421
10- San Marino – $74,970
În general, țările considerate cele mai sărace din lume se caracterizează prin absența acută a accesului la resursele esențiale necesare populației, cum ar fi alimente și apă, precum și servicii de sănătate, educație și tehnologie, ceea ce împiedică progresul economic.
Vezi și: Încă o fabrică din România s-a vândut în 2023. E oficial, gigantul din Elveția care a cumpărat-o
O mare parte a locuitorilor acestor state trăiește sub limita subzistenței, adică sub nivelul minim necesar pentru a-și asigura nevoile de bază pentru a supraviețui. A fost realizat un top al acestor stare, iar rezultatele sunt dureroase.
10. Etiopia – 567,8 USD pe cap de locuitor
9. Guineea – 550 USD pe cap de locuitor
8. RD Congo – 475,2 USD pe cap de locuitor
7. Liberia – 461 USD pe cap de locuitor
6. Madagascar – 449,4 USD pe cap de locuitor
5. Niger – 440,7 USD pe cap de locuitor
4. Gambia – 422,8 USD pe cap de locuitor
3. Republica Centrafricană – 378,6 USD pe cap de locuitor
2. Burundi – 295,1 USD pe cap de locuitor
1. Malawi – 253 USD pe cap de locuitor