Claudia Puican este însărcinată? Contactat de reporterii Playtech Știri, Armin Nicoară nu a dorit nici să confirme, dar nici să infirme zvonul. Saxofonistul dorește să anunțe vestea după Paște: „Să vedem ce va fi, atunci vom anunța oficial!”.
Soții Armin Nicoară și Claudia Puican au declarat adesea că vor să devină părinți, iar în această perioadă circulă tot mai des zvonul că vestita solistă ar fi însărcinată. Iată ce ne-a declarat Armin Nicoară, exclusiv pentru Playtech Știri, referitor la faptul că vor avea primul moștenitor:
„Nu avem nimic oficial de anunțat. Momentan stăm așa, în așteptare. După Paște, vedem ce o mai fi, dacă e ceva sigur anunțăm. Nu vreau să zic acum, apoi, să se întâmple ceva, Doamne ferește!
Poate de teamă nici nu zic nimic acum. Ce pot spune sigur este însă că ne dorim 100% să devenim părinți. Eu să știți că mi-aș dori un băiețel. Claudia zice că tot băiețel și-ar dori, dar eu cred că zice așa doar de dragul meu și că și-ar dori, de fapt, o fetiță”.
Diagnosticat încă de la vârsta de 15 ani cu diabet, Armin Nicoară susține că, în sfârșit, după cei 22 de ani de chin și de sute de injecții cu insulină, el poate duce acum o viață aproape normală.
„Sunt foarte bine acum și am o viață mai bună, după ce am început să folosesc niște plasturi americani, de ultimă generație, cu insulină, pe care îi lipesc pe mână. Cu ajutorul lor nu mai trebuie să țin regim, pot face duș cu ei aplicați pe umăr, ba chiar pot juca și fotbal.
Înainte de acești plasturi, aveam o pompă cu insulină, pe abdomen, dar mi-era foarte greu cu ea, avea un furtunaș, care tot atârna. Acum pot să și muncesc mai mult.
După perioada Postului Paștelui și până în ianuarie 2024 avem totul ocupat, cu nunți, cu petreceri private”, ne-a mai declarat Armin Nicoară, exclusiv pentru Playtech Știri.
Celebrul saxofonist Armin Nicoară ne povestea, într-un alt interviu pentru Playtech Știri, cum a cunoscut-o pe Claudia Puican, cea care anul trecut i-a devenit soție, nași fiindu-le Georgiana Lobonț și soțul ei, Rareș:
Te-ar putea interesa și: Ce spune Armin Nicoară despre Georgiana Lobonţ, artista nu va fi mulţumită. Ce s-a întâmplat, de fapt, în vacanţă: „Nu vreau să o supăr”
„Claudia mi-a atras imediat atenția, fiindcă era cea mai dornică să facă ceva frumos cu meseria asta. Plus că avea și vocea cea mai bună. Însă, într-un fel, ea a făcut primul pas, venind spre mine și întrebându-mă dacă nu vreau să cântăm împreună. Eu am trimis-o la fratele meu, Armando, care e și impresar, și de-abia mai târziu a început relația dintre noi”.