Cine transmite la TV România – Germania, din semifinalele Euro U21

de: Claudiu Surmei
26 06. 2019

România – Germania este prima semifinală de la Euro U21. Tricolorii au ajuns în această fază a competiției după ce au terminat pe primul loc în grupa C. Partida se joacă joi, 27 iunie, de la ora 19:00 și este transmisă în direct la televizor, dar poate fi urmărită și online în format live text și video.

TVR transmite România – Germania, din semifinalele Euro U21

România U21 a întrecut așteptările tuturor la Campionatul European U21 din Italia. A debutat cu o victorie categorică în fața Croației, scor 4-1, apoi a reușit să învingă mult mai experimentata reprezentativă a Angliei cu scorul de 4-2. În ultimul meci din grupă, puștii antrenați de Mirel Rădoi trebuiau să nu piardă la o diferență mai mare de 2 goluri în fața Franței pentru a se califica în semifinale. S-a terminat 0-0, iar România și Franța au mers la braț în penultimul act al competiției.

România – Germania este meciul în urma căruia tricolorii mici pot obține una dintre cele mai răsunătoare performanțe pentru fotbalul românesc din ultimii ani: calificarea în finala Euro 2019 U21. Semifinala cu nemții se joacă joi, 27 iunie, de la ora 19:00, deși inițial fusese programată pentru ora 22:00. Meciul va fi transmis în direct pe TVR 1 și TVR HD, dar poate fi urmărit și online în format live text și video.

Biletele pentru partida de pe arena Renato Dall’Ara din Bologna au fost puse în vânzare miercuri. Pentru suporterii români s-au pus la dispoziție 5.500 de bilete în diferite zone ale stadionului, dar aceștia pot achiziționa bilete și în alte sectoare neutre, anunță Federația Română de Fotbal. Tichetele costă 5 euro, cât au costat și la meciurile din faza grupelor. Pot fi cumpărate de pe internet, dar și de la casele de bilete de la stadion.

Cei care vor să cumpere bilete la partida România – Germania o pot face accesând linkul de AICI. Pentru suporterii care doresc să le achiziționeze de la stadion, programul este următorul:

  • 26 iunie – casele de bilete din Piazza Della Pace (09:30 – 13:00 și 14:00 – 18:00)
  • 27 iunie – casele de bilete din Piazza Della Pace și Via Andrea Costa (09:30 – 18:45)

Tot joi, de la ora 22:00 se joacă și cealaltă semifinală, Spania – Franța. Finala Euro 2019 U21 este programată duminică, 30 iunie.