România – Franța este ultimul meci din grupa C la Euro U21. Partida se joacă luni, 24 iunie 2019, de la ora 22:00 și este transmisă în direct de postul de televiziune TVR 1. Meciul poate fi urmărit și online în format live video și text. Vă vom ține la curent cu toate informațiile despre meci, în timp real: formule de start, faze importante din meci, goluri, schimbări și rezultatul final.
UPDATE – Fluier final! România U21 termină la egalitate, scor 0-0 cu Franța și se califică în semifinalele Euro 2019. Tricolorii vor întâlni Germania în penultimul act al competiției, joi, 27 iunie. România a terminat grupa C cu 7 puncte, după 4-1 cu Croația și 4-2 cu Anglia.
UPDATE – Minutul 79. Ocazie imensă! Nedelcearu ratează din câțiva metri.
UPDATE – Minutul 69. Nedelcu primește galben.
UPDATE – Minutul 59. Iese Cicâldău și intră Băluță.
UPDATE – Minutul 58. Thuram cade în careu, dar primește cartonaș galben pentru simultare.
UPDATE – Minutul 54. Fracezii continuă să fie periculoși la poarta noastră. Scăpăm cu fața curată dintr-o fază de gol, mingea ajunge în out de poartă.
UPDATE – Minutul 52. Mane vede cartonașul galben.
UPDATE – Francezii încep în atac a doua repriză.
UPDATE – Pauză. Franța – România 0-0, la Euro U21. Ne despart 45 de minute de semifinale.
UPDATE – S-au arătat 2 minute de prelungire. Suporterii români fac o atmosferă senzațională în tribune.
UPDATE – Minutul 18. Arbitrul refuză un penalty pentru România. Cicâldău este împins în careu, dar centralul nu dă nimic.
UPDATE – Minutul 16. Nedelcu, foarte aproape de gol cu capul din 16 metri.
UPDATE – Minutul 14. Rus vede cartonașul galben.
UPDATE – Minutul 12. Francezii sunt aproape de autogol, după o fază bună făcută de Coman.
UPDATE – Minutul 9. Francezii au urcat de două ori spre poarta noastră, dar nu au prezentat un pericol real.
UPDATE – A început partida dintre Franța U21 și România U21.
UPDATE – S-au anunțat formulele de start.
România U21: Radu – Manea, Nedelcearu, Rus, Boboc – Nedelcu, Cicâldău – Olaru, Hagi, Coman – Pușcaș.
Tricolorii au jucat senzațional în primele două meciuri din grupa C și au luat deja o opțiune serioasă pentru calificarea în semifinalele Euro 2019 U21. În primul meci au zdrobit Croația cu scorul de 4-1, iar apoi au scos Anglia din cursa pentru calificarea în fazele superioare ale competiției, învingând cu scorul de 4-2, la capătul unui meci nebun, al cărui scor era 0-0 în minutul 75.
România U21 nu trebuie să piardă la o diferență mai mare de două goluri pentru a se califica în semifinale. În cazul în care francezii ne vor învinge, dar diferența va fi de doar două goluri sau mai mică, vom juca în semifinale cu Spania. Un rezultat pozitiv va face ca reprezentativa de tineret să termine grupa pe prima poziție, situație în care vom avea de înfruntat Germania în penultimul act al competiției din Ialia.
Selecționerul Franței a anunțat că va schimba formula de start pentru meciul contra României (3-5-2, după ce în primele meciuri a jucat cu 4-3-3 și 4-2-3-1). Echipa probabilă a Franței: Bernardoni – Sarr, Niakhate, Amian Adou – Tousart, Aouar, Ikone, Konate, Guendouzi – Thuram, Mateta. Rezerve: Larsonneur, Prevot, Ballo-Toure, Konate, Del Castillo, Guendouzzi, Mateta, Dagba, I. Sissoko, Caci, Nitcham. Selecționer: Sylvain Ripoll.
Echipa probabilă a României U21: Radu – Manea, Nedelcearu, Pașcanu, Fl. Ștefan – T. Băluță, Cicâldău – Man, I. Hagi, Fl. Coman – Pușcaș. Rezerve: Căbuz, A. Vlad, Boboc, Ad. Petre, R. Grigore, Vl. Dragomir, V. Ghiță, Nedelcu, Ad. Rus, A. Ivan, A. Ciobanu, Olaru. Selecționer: Mirel Rădoi.
Echipele de start vor fi anunțate în timp util, urmând ca de la ora 22:00 să vă ținem la curent cu tot ce se întâmplă important în meci: goluri, cartonașe, schimbări și rezultat final, live video și text.
La casele de pariuri, Franța este favorită să câștige partida. Are cotă 2.63, în timp ce România are 7.00 pentru victorie. Un rezultat de egalitate a fost cotat cu 1.91. Pușcaș are cotă 4.20 că marchează, Hagi are 7.50, iar Coman are 6.50.