Dan Negru este unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori. Jurnalistul se pare că este împlinit atât pe plan personal cât și pe cel profesional. Acesta are o familie frumoasă alături de Codruța, soția lui. Cum arată aceasta?
Dan Negru trăiește o poveste de iubire alături de soția sa, Codruța care este medic stomatolog. Frumoasa brunetă deține propria clinică medicală. Cei doi au intrat în atenția publică în 2010, când au făcut mai multe poze împreună pentru o publicație. La acel moment, aceștia deveniseră părinți pentru prima oară.
Citește și: Dan Negru, imagine rară cu familia sa. Cât de mult au crescut copiii săi. Cum arată acum Dara și Bogdan
De atunci, Dan Negru a preferat să nu-și mai expună familia. De asemenea, îndrăgitul prezentator susține că-și dorește o căsnicie de stabilă și de lungă durată.
„E alegerea noastră, a mea și a soției mele, de a nu ne expune familia prin tot felul de apariții mondene.
Codruța e medic stomatolog, deci n-are nimic de-a face cu nebunia mondenă. Când am venit în București, un director de televiziune mi-a spus că, pentru a reuși în breasla asta, trebuie să devin un monden.
Au trecut vreo 20 de ani de atunci și uite că am performat în televiziune și fără să devin un personaj monden”, a declarat, la acea vreme, Dan Negru.
Citește și: Dan Negru a spus adevărul: de ce nu apare în public cu soția lui, Codruța. „Ce să facă la televizor?”
Dan Negru nu s-a rezumat doar la aparițiile pe micul ecran ci și la postările din mediul online. Îndrăgitul prezentator susține că a fost la un pas să devină milionar. În urmă cu doi ani, se gândea serios dacă ar trebui să cumpere Bitcoin. Însă, teama l-a determinat să spună pas și să nu facă acest lucru.
„Am fost la un pas să cumpăr Pro TV, Antena şi Kanal D cu tot cu Esca, Stoiceasca şi Süleyman.
Asta dacă prin 2010, cu banii câştigaţi din „Te pui cu Blondele”, aş fi cumpărat Bitcoin. Dar am fost blond şi fricos. În 2010 un Bitcoin valora 30 de cenţi. Azi a sărit de 40 mii de euro. JP Morgan şi alţi barosani spun că valoarea reală e juma de milon şi că acuşica va ajunge la 150 mii. Tot blond şi fricos rămân. N-am curaj.
Marketingul criptomonedele arată partea însorită a poveştii. Vă arăt însă şi un site cu criptomonedele moarte in care mulţi şi-au pus speranţe şi economii şi au rămas cu buzele umflate. Bitcoin e ca vaccinul, fiecare cum crede. Cu un pic de curaj, azi eram patronui lui Esca”, a scris Dan Negru, la acea vreme.