Cine este Călin Donca și cum a devenit milionar. Legătura pe care o are afaceristul cu Dorian Popa

de: Anca Lupescu
19 09. 2023

Călin Donca este în centrul atenției după ce a fost reținut de Direcția Națională Anticorupție. Omul de afaceri are o avere uluitoare, deși a pornit în viață cu mari obstacole. Cine este Călin Donca și cum a devenit milionar? Povestea lui de viață este impresionantă.

Călin Donca, reținut de DIICOT 

Milionarul din Brașov celebru pentru mașinile sale scumpe și stilul de viață exorbitant a fost reținut de procurorii DIICOT Brașov.

El a fost reținut timp de 24 de ore astăzi și va fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Omul de afaceri a devenit celebru după ce s-a lăudat cu mașinile sale scumpe pe Tik Tok, iar acum este vizat de o anchetă. 

Vezi și: Ce avere are Călin Donca și ce afacere deține. Se lăuda cu multe mașini de lux, acum a fost reținut de DNA

Se pare că sunt vizate infracțiuni precum evaziunea fiscală și constituirea de grup infracțional organizat. 

El a fost reținut în urma unor percheziții DIICOT.

„La  data de 18.09.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea a 4 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, delapidare cu consecințe deosebit de grave, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, operațiuni de manipulare a pieței de capital.

(….) De asemenea, tot prin utilizarea unor  documente false , liderul   și-a însușit din patrimoniul unei societăți comerciale   suma de  8.337.746 de lei   pe care a folosit-o în interesul său  și al celorlalți membri ai grupării infracționale. Cea mai mare parte a sumei a transferat-o în conturile unei societăți înregistrată în Emiratele Arabe Unite – Dubai aparținând  membrilor grupului sau  controlată  de aceștia iar cu restul banilor a achiziționat  bunuri de lux, în valoare de 340.000 USD”, arată comunicatul DIICOT.

Cine este Călin Donca și cum a devenit milionar

Călin Donca a devenit unul dintre cei mai prosperi antreprenori din România, însă lucrurile nu au stat mereu așa. 

Cine este Călin Donca si cum a devenit milionar? Mulți dintre cei care l-au văzut pe internet s-au întrebat același lucru, având în vederea averea exorbitantă pe care românul o deține. 

Călin Donca s-a născut într-o sărăcie cruntă, pe care a resimțit-o toată copilăria. 

Crescând într-o modestă garsonieră de doar 20 de metri pătrați, împărțind acel spațiu restrâns cu întreaga sa familie, el a fost martor la lupta zilnică pentru supraviețuire a părinților lui. 

Citește și: Afacerea de milioane de euro care l-a îmbogăţit pe un braşovean. A plecat de jos, iar acum conduce maşini de lux şi are o casă unică în România

Într-un interviu, Donca a dezvăluit că, în copilărie, mâncarea de bază era pâine cu ulei.

„Eu m-am născut în Reșița, într-o garsonieră de doar 20 de metri pătrați. Am crescut într-o situație modestă, dar asta mi-a insuflat dorința de a reuși. Sătul de sărăcie și cu o dietă bazată pe pâine și ulei, am reușit treptat să ne ridicăm singuri. A fost o bucurie să vedem ce am realizat”, a mărturisit Călin Donca.

Din ce a făcut primii bani și cum a ajuns să locuiască într-o vila de 1 milion de euro

El și soția sa au investit în propriile afaceri și au construit treptat o avere semnificativă. 

La 23 de ani, Donca a început să câștige primii bani serioși. După câteva seminarii organizate în România, omul de afaceri a încasat 80.000 de euro.

Acum, la 39 de ani, Călin Donca este căsătorit, are cinci copii și o avere imensă. 

Familia lui trăiește într-o vilă de peste 1 milion de euro, construită la poalele munților din Brașov. Vila este extrem de mare: are 16 camere, 6 băi, 2 saune, un cinematograf și o sală de fitness.

Călin Donca se numără printre cei mai bogați oameni din România, cu o casă impresionantă și o colecție de mașini de lux cel puțin remarcabilă.

Acesta este un Lamborghini Aventador. E ultima mașină pe care am cumpărat-o. Costă în jur de 400.000 de euro. Nu e neapărat ceva de suflet, dar îmi place cel mai mult pentru modul în care se conduce, viteză, putere.

Citește și: Imagini virale cu două Lamborghini într-o parcare din Mamaia. Ale cui ar fi cele două, de fapt

Am și un Lamborghini Urus, care a costat peste 270.000 de euro. E o mașină foarte confortabilă, adică ești într-un SUV, o mașină înaltă. Mie îmi plac SUV-urile. Are 720 de cai putere, merge foarte bine, accelerează foarte bine. Plus că arată foarte bine. Te cobori dintr-un Lamborghini Urus, nu mai trebuie să te prezinți”, le-a spus Donca fanilor de pe Tk Tok.

Donca are la momentul actual o companie care se ocupă cu furnizare de energie și gaz în România, iar tranzacțiile cu panouri voltaice i-au adus și mai mulți bani. În plus, el are și alte afaceri, printre care o fermă unde crește șofran, cel mai scump condiment din lume.

Legătura dintre Călin Donca și Dorian Popa

Omul de afaceri a făcut bani și de pe urma vedetelor din România. Dorian Popa a vorbit, la un moment dat, despre cum a investit în afacerea lui Donca cu panouri solare, iar de atunci a început să recomanda firma acestuia fanilor lui, spunând că este o investiție foarte bună. 

Dorian Popa a achiziționat o parte dintr-un parc fotovoltaic deținut de Donca. 

„Oficial îmi cumpăr prima bucățică de parc fotovoltaic. N-am ezitat, m-am gândit un pic, am pus pe foaie, am calculat și mi se pare o afacere în care merită să mă implic”, a afirmat Dorian Popa într-un vlog.

El le-a povestit fanilor că și-a instalat panouri fotovoltaice pentru a scăpa de facturile uriașe la energie.

„Eu sunt cu inima, nu că plină, ci dau pe afară de fericire când mă gândesc că absolut toată proprietatea mea este, acum, independentă din punct de vedere energetic.

Ce credeți, nu mai plătesc factura la curent, am dat și ditamai factura pe panouri, să nu mă înțelegeți greșit și nici nu vreau să induc treaba în eroare și să se gândească lumea că de ce n-am și eu panouri să nu mai plătesc factura. Până când te amortizezi, e altă poveste.

Citește și: Dorian Popa, hotărât să îi învețe minte pe furnizorii de energie după explozia prețurilor la facturi. Decizia categorică a artistului: „E foarte simplu pentru toată lumea”

Dar, ideea e că indiferent ce se va întâmpla cu prețul kw-ului, eu sunt acoperit. Am dat o dată banii și nu îi mai dau pe viitor în mod eșalonat, mă încântă fabulos de tare”, spunea artistul pe Youtube.

Cântărețul a investit 20.000 de euro în panourile fotovoltaice, însă nu a dezvăluit cât a investit pentru partea lui din parcul fotovoltaic.