O zicere veche, care pare a fi mai mult adevărată decât falsă, sună cam așa: „În spatele fiecărui bărbat de succes se află o femeie puternică”. Iar omul de afaceri Gabi Bădălău tocmai a confirmat că așa este, pentru că în spatele centrului de evenimente unde au loc nunți de zeci de mii de euro se află o echipă condusă de o femeie. Cine e femeia care face bani pentru Gabi Bădălău veți afla pe măsura ce veți parcurge acest articol.
Dacă n-ar fi fost ea, cine știe cum ar fi stat Gabi Bădălău la capitolul profit… De curând, omul de afaceri și-a deschis un centru de evenimente în localitatea Bolintin-Vale, în apropiere de capitală, unde au loc nunți în valoare de zeci de mii de euro.
Profitul este și el pe măsură. Însă datorită unei femei care reușește să conducă și să consolideze o echipă de zeci de oameni, care uneori se ridică și la suta de angajați. Iată care a fost reacția lui Gabi Bădălău! Bărbatul nu s-a sfiit deloc să îi ofere credit surorii sale, Sabina, care duce „greul” organizării evenimentelor mari, mai ales a nunților de cinci stele.
Întrebat despre cât de dificil este să organizezi o astfel de festivitate, după perioada restricțiilor din pandemie, Gabi Bădălău a recunoscut că nu știe să ofere un răspuns la o astfel de întrebare. Tocmai pentru că afaceristul nu se ocupă direct de organizarea de evenimente, ci contribuie pe partea financiară.
„Sora mea este cea care se ocupă, cu o întreagă echipă în spate. Avem de la personal, care se ocupă de vânzări, până la marketing, bucătar șef, manager, șefi de sală și tot așa.
Referitor la numărul de persoane implicate, diferă. Dar la evenimente mari, staff-ul poate ajunge până la 100 de persoane. De ce? Sunt implicați inclusiv grădinari și electricieni”, a spus Gabi Bădălău, pentru Click!.
Iar toate acestea cu un scop bine definit, pentru că, din câte se poate observa, o mulțime de vedete încep să opteze pentru centrul din Bolintin-Vale. A recunoscut-o chiar omul de afaceri, lăsând de înțeles că urmează o perioadă foarte aglomerată pentru sora lui, Sabina, mai ales la sfârșit de săptămână. Însă doar așa poate face afacere bănoasă în plină criză.
„Eu m-am ocupat de finanțarea acestui proiect. Mă implic doar în deciziile financiare. Evident, mai sunt cazuri, persoane apropiate care mă mai roagă diverse lucruri. Sora mea se ocupă în detaliu de eveniment. Fără o echipă bine sudată în spate, nu ai cum să reușești.
Din fericire, avem evenimente de joi până duminică tot anul acesta și, da, mai urmează și alte persoane publice. Repet, eu mă implic în tot ceea ce are legătură cu partea financiară și investițiile”, a subliniat omul de afaceri, pentru sursa citată.