31 aug. 2023 | 13:03

Cine deţine farmaciile Dr Max. Sunt peste tot în România, au mare succes

Diverse
Cine deţine farmaciile Dr Max. Sunt peste tot în România, au mare succes
Sunt pe piața românească din 2017

În urmă cu 26 de ani românii făceau cunoștință cu un lanț de farmacii ce avea să-și mențină locul întâi până în 2011. După acest moment a trecut prin mai multe schimbări, totul culminând cu rebrand-uirea sub numele de Dr Max. Azi sunt peste tot în România, având mare succes, dar rămâne întrebarea ”cine deține famarciile Dr Max?” Află răspunsul în cele ce urmează.

Cele mai mari lanțuri de farmacii europene

Trăim într-o lume a economiei de piață, unde cel mai puternic supraviețuiește prin scheme de marketing și oferte importante pentru clienților.

Vezi și: Farmaciile din România care se închid în curând. Ce va intra pe piaţa în locul lor

Unul din segmentele importante este și cel farmaceutic, iar în ultimii, cel puțin, 30 de ani, au apărut mari lanțuri de farmacii, inclusiv în Europa.

Puțini sunt cei care știu că, la nivel european, există un singur lanț de farmacii, considerat a fi cel mai mare, și anume grupul PHOENIX, care devenea în 2019 cel mai mare operator de farmacii din Europa.

Cine deţine farmaciile Dr Max. Sunt peste tot în România, au mare succes

Grupul PHOENIX – cel mai mare operator de farmacii din Europa.

Odată cu achiziționarea a 20 de farmacii Thio Pharma din Olanda, a 17 farmacii Proxi Pharm din România și a 10 unități FAJN nou adăugate în Republica Cehă, compania opera la momentul 2019 peste 2.700 de farmacii proprii în 15 țări europene.

Prin urmare, angrosistul farmaceutic numărul unu din Europa a devenit, de asemenea, principalul operator de farmacii de pe întregul continent.

Lanțul de farmacii Sensiblu, lider de piață timp de 15 ani

Pe plan local, începând cu anul 1996, România avea parte de un lanț local de farmacii importante, cunoscute sub numele de Sensiblu, parte a unui holding olandez, A&D Pharma.

Vezi și: Farmaciile care dispar din România. Erau pe piaţă din 2000, ce se întâmplă cu ele

Acest lanț introducea un nou concept la acea vreme, și anume conceptul de farmacie dedicată sănătății și frumuseții, iar până în 2011 ajungea la un număr impresionant de locații, deservind peste 50.000 de români în mai toate orașele din România.

Dar vine anul 2017, când holdingul olandez anunța intenția de a-și vinde activele din România, deținând inclusiv farmaciile Punkt. Viitorul cumpărător avea să confirme demersul tot in acel an.

Cine deţine farmaciile Dr Max

Așa cum spuneam, în 2017 A&D Pharma vinde activele românești către un important jucător din această piață din Europa Centală și de Est.

Lanțul de farmacii din Europa Centrală și de Est Dr Max, deținut de Penta Investments, a acceptat să achiziționeze grupul românesc A&D Pharma Group pentru a deveni cel mai mare operator din țară, anunța Penta.

Cine deţine farmaciile Dr Max. Sunt peste tot în România, au mare succes

Penta Investments deţine farmaciile Dr Max

Achiziția  din 2017 adăuga 600 de puncte de vânzare la cele 31 din România. Ca fapt divers, Dr Max administrează deja peste 1.300 de farmacii în Republica Cehă, Slovacia, Polonia, Serbia și Italia, cu vânzări totale de 1,25 miliarde de euro.

Ce salariu au farmaciştii de la Catena, Doctor Max sau Help Net, în 2023. De ce există diferenţe

Achiziția a ridicat veniturile Dr Max la peste 2,3 miliarde de euro și numărul de angajați la peste 12.000, ceea ce l-a propulsat ca unul dintre cele mai mari patru lanțuri de farmacii din Europa, conform companiei mamă, Penta.

Penta Investments este un grup de investiții care activează în Europa și este implicat în industria sănătății din 2002, investind în asigurări de sănătate, spitale, clinici ambulatorii, farmacii și laboratoare.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Serialul numărul, 1 pe Netflix. E inspirat din evenimente reale și a oprit planeta în loc!
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Un ciclon polar lovește România exact înainte de Crăciun
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Călin Georgescu a fost EXCLUS: Mă întreb atunci de ce am făcut aceste alegeri
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
PARTIDELE au BĂTUT PALMA! Anunț privind VIITORUL GUVERN! AU RECUNOSCUT
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro