26 mai 2023 | 09:55

Ciclonul mediteraneean se îndreaptă spre România: ploi, vijelii și chiar grindina vor lovi țara noastră. Care vor fi cele mai afectate zone

Știri generale
Ciclonul mediteraneean se îndreaptă spre România: ploi, vijelii și chiar grindina vor lovi țara noastră. Care vor fi cele mai afectate zone
Vremea va fi urâtă în toată țara

Deși ne apropiem cu pași repezi de vară, meteorologii nu vin cu vești bune pentru țara noastră. Potrivit celor mai recente informații, un ciclon mediteranean se îndreaptă spre România, astfel că toată țara ar putea fi pusă sub cod portocaliu de furtuni și vijelii. Nu este exclus ca vremea să fie schimbătoare, iar ceea ce vom avea în prima parte a zilei nu va coincide cu fenomenele meteorologice din a doua parte. Care sunt zonele în care a ajuns deja ciclonul.

Orașele din România în care vremea rea s-a dezlănțuit deja

Chiar dacă mai sunt doar câteva zile până pășim în sezonul estival, vremea rămâne capricioasă în multe țări europene, inclusive în România. După ravagiile înregistrate în Italia, ciclonul mediteraneean va ajunge și la noi, fiind așteptate vijelii, furtuni și ploi torențiale în mai toată țara.

Pentru unii dintre români, acest coșmar deja a început, astfel că, în Brăila, vremea rea și potopul s-au dezlănțuit, șoferii fiind nevoiți să treagă pe dreapta pentru a evita o tragedie. Nici în Constanța, vremea nu ține cu oamenii, astfel că, zeci de minute în șir, ploile torențiale și grindina a făcut ravagii, motiv pentru care, oamenii s-au adăpostit în case, iar șoferii au fost și ei nevoiți să oprească din cauza perdelelor de ploaie.

Grindina nu i-a ocolit nici pe prahoveni, astfel încât, la Breaza, bucățile mari de gheață au distrus grădinile oamenilor, chiar sub privirile neputincioase ale acestora.
De asemenea, oraşul Căuşeni din Moldova a fost lovit de potop, iar în lipsa canalizărilor, viiturile puternice au inundate străzile. În localitatea Cimişlia, din cauza cantității mari de grindină, oamenii au putut să facă bulgări. Din păcate, o parte din caroseria mașiniilor a fost afectată.

Prognoza ANM Meteo ploi, vijelii și chiar grindina vor lovi țara noastră

Prognoza ANM: ploi, vijelii și chiar grindina vor lovi țara noastră

Zonele ocolite de precipitații și furtuni

Cicloanele care au făcut adevărate ravagii în Europa se ţin încă lanţ deasupra Mării Mediterane, ceea ce înseamnă că vrema rea și furtunile vor continua să afecteze putenric toată jumătatea de sud a Europei. În România, ciclonul este așteptat să se resimtă în toate colțurile țării, astfel că, ploile torenţiale, vijeliile şi grindina vor lovi în zone din toată România, până la finalul acestei săptămâni.

Pentru a evita orice incident, oamenii sunt rugați să se adăpostească cât mai mult itmp în casă, iar dacă vor să iasă afară, să consulte neapărat prognoza meteo.

„Astăzi furtunile au fost concentrate în cea mai mare parte a ţarii, doar extremitaţile de nord şi de vest ale României au fost mai ferite. Însă, din loc în loc s-au strâns cantităţi de apă mai mari de 40 litri pe metru pătrat în mai puţin de o oră, motiv pentru care meteorologii au emis şi mai multe avertizări cod portocaliu, cel puţin pentru Dobrogea şi judeţul Caraş-Severin. Şi vântul a creat probleme în est şi în sud-est unde rafalele pot să ajungă chiar şi la 70 de kilomtetri pe oră”, a anunțat Simona Căpșună, pentru Antena3.

Parteneri
Cine este femeia care stă non stop lângă patul lui Florin Piersic. Soția marelui actor nu știe mai nimic despre relația lor
Redactia.ro
Ce s-a ales de Dan Bordeianu, fostul iubit al Adelei Popescu. Din ce face bani și cu ce se ocupă acum actorul celebru din telenovele
Click.ro
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander într-un lansator-momâie lăsat de ucraineni în câmp
Digi24
Un stâlp de fier din India stă expus la ploi, vânt și umezeală de 1600 de ani, dar nu a ruginit nici până astăzi
Digi24
Meghan Markle a făcut senzație în Nigeria cu rochia ei! Cum a apărut îmbrăcată soția Prințului Harry / FOTO
Unica.ro
Trei milioane de pensionari, bani în plus. De când cresc veniturile
EVZ.ro
Carmen Harra, mesaj după ce starea lui Florin Piersic s-a înrăutățit! Ce a transmis clarvăzătoarea: „Nu este timpul...” / FOTO
Spynews
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Capital.ro
Începe distribuirea deciziilor de pensionare după recalculare. Marius Budăi, anunțul momentului pentru pensionarii români
Antena 3
După 12 ani, se întoarce la PRO TV. A bătut din nou palma cu postul TV din Pache Protopopescu și a dat lovitura. Primele declarații: „Tot felul de neajunsuri și neînțelegeri..”
Avantaje
ANUNȚ despre FLORIN PIERSIC! APROPIAȚII actorului au dat VESTEA
Mediaflux
BOMBĂ! A apărut femeia cu care Traian Băsescu a avut o relație de DRAGOSTE
Stiri din Lume
Cât de bine arată Loredana Groza la vârsta de 53 de ani. Cum s-a afișat artista / FOTO
Spynews.ro
Ce se întâmplă dacă lucrezi sau speli când ai cruce neagră sau cruce roșie în calendar. Ce spune biserica
Realitatea.net
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această zi sfântă, Vinerea Luminată
Antena 1
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la...
Shtiu.ro