Rețeta de cheesecake fără coacere este un desert delicios preferat de mulți. Se prepară rapid și conține ingrediente specifice anotimpului de vară, precum piersicile sau coacăzele roșii. Cheesecake-ul fără coacere, cu iaurt grecesc și piersici, este un desert la îndemâna oricui, simplu, perfect pentru perioada de vară.
Cheesecake-ul este un desert iubit în întreaga lume. Conform istoricilor, acesta a apărut în Grecia Antică, cu peste 4.000 de ani în urmă. Pentru rețeta propusă astăzi, cea de cheesecake cu iaurt grecesc și piersici, fără coacere, ai nevoie de următoarele ingrediente:
Mai întâi se mărunțesc biscuiții digestivi și apoi se adaugă untul topit până ce se obține o textură nisipoasă. Se adaugă compoziția într-o tavă de tort și se nivelează cu mâna sau se apasă cu un pahar până ce se formează blatul. Se dă tava la frigider, vreme în care te poți ocupa de cremă.
Apoi se scot piersicile din compot și se lasă să se scurgă de zeamă. Se taie apoi cubulețe. Se mărunțește zahărul împreună cu cel vanilat, cu ajutorul unui blender, până ce devine pudră și apoi se mixează cu brânza mascarpone și iaurtul grecesc.
Se mixează smântâna pentru frișcă și se adaugă în compoziție. Se hidratează foile de gelatină vreme de cinci minute în apă rece, după care se scurg de apă și se adaugă într-o crăticioară cu 100 ml zeamă din compot de piersici, la foc mic. Se amestecă încontinuu până ce gelatina se lichefiază.
După ce amestecul cu gelatină s-a răcit, el se adaugă în crema de iaurt și se mixează bine. Se încorporează piersicile tăiate cubulețe în cremă cu o spatulă. Se adaugă compoziţia peste blatul de biscuiţi şi se lasă cheesecake-ul la frigider pentru o oră.
După ce acest timp s-a scurs, se decorează tortul cu fructele feliate, după care se lasă la rece, vreme în care se pregătește jeleul. Pentru jeleu, se hidratează iar foile de gelatină, se adaugă peste fructe și se lasă cheesecake-ul la frigider peste noapte.