05 nov. 2018 | 15:20

Vitezele SF pe care le promite CFR după ce termină lucrările feroviare

Social
Vitezele SF pe care le promite CFR după ce termină lucrările feroviare

CFR Călători a ajuns o glumă proastă din diverse motive, atât de ordin administrativ, cât și din iresponsabilitatea guvernelor. Totuși, CFR promite că după finalizarea lucrărilor, trenurile din Transilvania vor circula cu viteză mai mare.

Nu, nu este vorba de viteze similare unui TGV (care și acesta s-a “învechit”), ci de o viteză cel mult modestă, dar tot ar fi mai bine decât în prezent.

O analiză Hotnews punctează asupra căii ferate care leagă Brașov de Arad. La fel ca multe alte tronsoane din restul țării, și cele din Transilvania sunt deplorabile. Din cauza stării degradate a infrastructurii feroviare, trenurile circulă mai lent decât cele din epoca interbelică.

Șantierele feroviare din Ardeal îngreunează și mai mult circulația trenurilor și s-au acumulat întârzieri de ani de zile care duc, implicit, la regresul, tot cu ani de zile, a evoluției României. Chiar dacă țara noastră are o sau nu o economie pe plus, regresul la nivel tehnologic e vizibil în peste 70% din țară. Infrastructura precară e unul din factorii principali care ne trag înapoi.

În prezent, cei 174 de kilometri de cale ferată dintre Sighișoara și Simeria sunt străbătuți, în cel mai fericit caz, în patru ore și 20 de minute. Și nici nu există un tren direct.

CFR promite însă că, peste cinci ani, când se vor finaliza lucrările feroviare, trenurile de pe ruta Brașov – Arad vor circula cu până la 160 km/h.

Bineînțeles că vor fi extrem de rare cazurile când se va atinge chiar și 120 km/h. Viteza medie va fi sub 100 km/h, din mai multe motive pe care le cunoști deja.

Tot în baza analizei celor de la Hotnews, aflăm că în 1989, un tren străbătea ruta Brașov – Arad în vreo șase ore și 15 minute. Azi, același traseu cu trenurile InterRegio se face în opt ore și jumătate, via Făgăraș – Sibiu – Deva.

În 1939, ruta Sighișoara- Simeria se făcea în doar două ore și 21 de minute, potrivit unei liste cu Mersul trenurilor di acea vreme. Sigur, era vorba de parcursul unui tren de lux pe ruta București – Paris.

În orice caz, tot CFR te asigură că lucrările feroviare din Transilvania nu vor fi gata mai devreme de 2022 – 2023.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Rețeta care îi va impresiona pe invitații la masa de Crăciun. Carnea de rața, ingredientul cheie
EVZ.ro
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Spynews
Călin Georgescu a anunțat finalul. Mesaj pentru toată România: După 35 de ani (VIDEO)
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
ESTE OFICIAL! DATA ALEGERILOR PREZIDENȚIALE, anunțată
Mediaflux
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Spynews.ro
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro