Cele mai rezistente flori de grădină. Plantele de grădină trec în fiecare zi prin numeroase încercări. Insecte, umiditate excesivă, grindină în unele perioade, secetă, toate acestea le pot afecta serios. Cu toate acestea, unele flori de grădină rezistă eroic.
Florile oferă culoare și viață curții tale. Trebuie să alegem florile având în vedere mai multe criterii, pe lângă preferințe. Unele nu rezistă foarte mult timp din cauza climei, insectelor și alți factori importanți. De exemplu, flori precum sporul casei, păianjen, petunii sau gălbenele se adaptează și cresc ușor în orice climat. Iată alte exemple:
Crinul de zi face față aproape oricărui fel de vreme și mai ales insectelor. Acesta înflorește în diferite culori și chiar combinate în unele locuri. De asemenea, parfumul său puternic îl vei simți din primăvară până în toamnă de fiecare dată când treci pe lângă el. Există foarte multe specii de crin din care poți alege.
Dacă locuiți în apropierea unei păduri, iar animalele vă vizitează des în căutare de hrană, este bine să știți că iepurii fug de flori precum: crizanteme, calendula, barba împăratului, zorele și căldărușă. De asemenea, căprioarele nu se apropie de levănțică, begonii sau margareta pitică.
Flori precum cârciumăreasa atrag insectele dăunătoare și este recomandat să le creșteți în apropierea unor răsaduri de legume pentru a distrage atenția dăunătorilor.
Liliacul de vară este un arbust decorativ. Acesta se mai numește și tufișul fluturelui și atrage insectele polenizatoare în grădina dumneavoastră. Liliacul de vară este o floare foarte frumoasă și are un miros distinctiv. De asemenea, este o plantă rezistentă și trece cu ușurință prin iarnă.
Spânzul mai este numit în popor și trandafirul de iarnă sau trandafirul de Crăciun. Este o floare călită care rezistă foarte bine la temperaturi scăzute. În România se găsește și la altitudini de peste 500 de metri. Are nenumărate calități curative și este utilizată în tratamentul cancerului în stare latentă.
De regulă, înflorește primăvara devreme, când încă se mai resimt în unele perioade ale zilei temperaturi destul de mici, fiind foarte rezistentă la acestea.
Este o floare care rezistă foarte bine împotriva secetei. Este cunoscută ca fiind una dintre cele mai rezistente plante perene. Mai mult de atât, se descurcă bine și în fața dăunătorilor și a bolilor.
Floare de perete face parte din familia margaretelor. În realitate, fiecare floare este, de fapt, un „cap” de mai multe flori, iar fiecare cap poate avea circa 30 cm în diametru. Ele vin în mai multe culori precum: roz, violet, alb sau roșu. Numele acestei plante derivă din tendința lor de a crește în ziduri și stânci.
Rezistă foarte bine într-un climat uscat, cu puțină apă, deoarece este capabilă să conserve apa închizând frunzele atunci când nu este lumina directă a soarelui sau sub vânt puternic.
Oleandru este un tufiș dur, foarte tolerant la secetă, însă poate acționa ca și ornament. Această plantă este originară din regiunile subtropicale din Africa și Asia. Au fost cultivate în zone temperate timp de secole întregi, deoarece înfloresc tot timpul anului.
Oleandru are nevoie de mult soare pentru a prospera. De asemenea, poate crește într-o varietate de tipuri de sol și are nevoie de puțină întreținere. Această plantă este foarte rezistentă și împotriva insectelor.