Cel mai frumos sat din România. Țara noastră se poate lăuda cu unele din cele mai frumoase sate din lume. Peisajele de poveste, arhitectura veche, simplitatea și amabilitatea oamenilor, precum și tradițiile vechi de sute de ani încep să atragă turiști din toate colțurile lumii, însă numai aici găseşti tradiţiile adevărate, astfel că trebuie să pui această locație pe lista de vizitat.
Maramureșul se transformă într-o zonă care îi atrage pe turiști într-un număr din ce în ce mai mare datorită peisajelor, a caselor construite acum sute de ani în urmă, a bisericilor vechi, precum și a simplității și amabilității locuitorilor.
Multe dintre satele din Maramureș sunt unice în lume, astfel că turiștii ajunși aici au ce vedea, însă cel mai frumos sat de vizitat este Breb.
Primul care a dus faima peste hotare a acestui sat este prințul Charles, care a achiziționat câteva proprietăți în zonă. Prințul Charles are numai cuvinte de laudă la adresa Maramureșului, zona prezentată de aștfel și în documentarul Wild Carpathia.
Siutat la 25 km de Sighetu Marmației și la 52 km de Baia Mare, satul Breb așteaptă să îi descopere farmecul aparte. Ca mai aproape în toate satele din Maramureș, în Breb tradițiile sunt respectate cu sfințenie, așa că de sărbători turiștii au ocazia să îi vadă pe săteni îmbrăcați în hainele tradiționale. Și duminica, atunci când merg la biserică, brebenii își scot la purtat hainele de sărbătoare.
Sătenii din Breb au aceleași preocupări ca acum sute de ani, bărbații preocupându-se cu meșteșugăritul lemnului, dulgheritul sau tâmplăria, în timp ce femeile au ca îndeletnicire torsul lânii și țesutul.
Astfel, cine ajunge în satul Breb, fie că este român sau străin, trebuie neapărat să treacă și pe la Lacul Morărenilor, declarat arie naturală protejată. În rezervația naturală Ocna Șugatag, pot fi întâlnite vipere, buhaiul de baltă, salamandra carpatică, dar și alte animale sălbatice.
La fel de apreciată de turiști este și biserica de lemn din Breb, care datează de pe la 1300. Alături de Preluca Nouă, Breb a fost declarat cel mai frumos sat din România, inclusiv de către revista National Geographic, aceasta lăudându-l în celebrele sale pagini.
Nu în ultimul rând, fotografii sunt atrași ca un magnet de tot ceea ce înseamnă tradiții, port tradițional, arhitectura caselor de lemn, a porților imense, dar și a peisajelor naturale unice existente toate în Breb.
De altfel, la fel de atractive pentru fotografi sunt și rezervațiile naturale precum Tăul Morărenilor și vârful munșilor Gutâi- Creasta Cocoșului, emblema satului datorită poziționării sale, sau biserica veche a satului, ce datează de mai multe sute de ani.