Este a 11 zi de război în Ucraina iar ofensiva Rusiei asupra acestei țări pare încă departe de a se termina. Experții cred că președintele Rusiei nu se va opri din „operațiunea sa specială” în Ucraina, indiferent de câți soldați ruși și-ar pierde viața și indiferent de sancțiunile primite din partea lumii occidentale și a Uniunii Europene.
Dar ce anume vrea Putin pentru a încheia războiul din Ucraina? Expertul militar şi de securitate Hari Bucur-Marcu crede că acest război nu va fi oprit de sancțiuni, iar Rusia nu vede vreun alt sfârșit al actualului război în Ucraina decât cel în care care statele membre NATO şi UE din Europa Centrală şi de Est vor rămâne fără nicio putere militară şi sub controlul strategic al Federaţiei Ruse, inclusiv România!
În acest context, expertul spune care ar fi pretențiile Rusiei:
„În primul rând – Putin a cerut ca Occidentul să înceteze să mai „distrugă valorile tradiţionale ruseşti şi să îi mai forţeze pe ruşi să adopte valorile false (occidentale) prin care să îi erodeze, să erodeze poporul lor din interior, să renunţe la atitudinile pe care ei le-au impus agresiv în ţările lor, atitudini care duc la degradare şi degenerare, deoarece ele sunt contrare naturii umane”.
Apoi, un al doilea punct este:
„Putin cere ca americanii să îşi ia armele şi să plece din Europa. Sau, dacă nu din toată Europa, cel puţin din statele membre NATO din Europa Centrală şi de Est”.
Expertul susține că adevărata motivare pentru războiul actual din Ucraina constă în spaima că Occidentul ar dori să invadeze Rusia şi, drept urmare, vrea ca ea să fie cea care lovește prima dată. Nu în ultimul rând, pretențiile Rusiei pentru ca acest război să înceteze, ar fi cele legate de Ucraina.
„Adică „demilitarizarea”, împreună cu „denazificarea”, dar şi cu recunoaşterea independenţei celor două aşa-zise republici separatiste, între limitele administrative stabilite de pe vremea când erau subdiviziuni teritoriale în cadrul Ucrainei. Şi recunoaşterea anexării Crimeii la Federaţia Rusă, bine înţeles”, a mai spus expertul.
În ce condiţii s-ar termina războiul din Ucraina? Expertul Hari Bucur-Marcu este de părere că războiul Rusiei în Ucraina este, de fapt, un război cu Statele Unite ale Americii, și va înceta numai când Statele Unite ar ajunge la un pachet de înţelegeri cu Rusia în ce privește statutul şi regimul statelor europene situate în apropierea Rusiei.
„O primă concluzie este că, încă de dinainte ca primul soldat rus să pună piciorul pe teritoriul Ucrainei, preşedintele său Putin decisese că acel soldat trebuie să moară, ca un cost care nu e niciodată prea mare, pentru a demonstra puterea braţului înarmat al Federaţiei Ruse, cea care vrea să reaşeze aranjamentele de pace şi de securitate în Europa, în înţelegere exclusivă cu Statele Unite ale Americii şi în dispreţ faţă de toate celelalte state europene, occidentale doar de o generaţie şi mai mult. State care, la fel ca Ucraina agresată, sunt în mintea celor de la Moscova doar nişte „teritorii adiacente cu Rusia”, a mai spus expertul.
Iar dacă concluzia expertului este adevărată, asta înseamnă că Vladimir Putin este dispus să plătească în continuare costuri oricât de mari, ca să realizeze postura rusească de „mare putere”, indiferent de muniția consumată pentru distrugerea localităţilor ucrainene, de cazurile de crimă de război adunate și indiferent de cât va suferi națiunea rusă din punct de vedere diplomatic, politic, economic, cultural, de pe urma sancţiunilor.
Prin urmare, expertul a explicat și singura cale către pace care se întrevede. Hari Bucur-Marcu vorbeşte despre singura cale către pace:
„Dacă se vor continua măsurile de sancţionare şi de izolare a Federaţiei Ruse, mergând până acolo unde această federaţie să fie scoasă din Naţiunile Unite cu totul, ca actor internaţional aflat în afara oricăror norme, legi şi cutume de drept internaţional şi de relaţii internaţionale, dar şi mergând până acolo unde niciun cetăţean rus să nu mai fie primit nicăieri în lume (mai puţin pentru raţiuni de sănătate), dacă se vor da afară diplomaţii ruşi din toate statele cărora Kremlinul le zice „teritorii”, iar ambasadele ruseşti de acolo se vor închide (cu reciprocitatea cutumiară, desigur), dacă agenţiile de ştiri şi canalele de informare publică vor pune embargou pe prezenţele mediatice ale liderilor de la Moscova, dacă Tribunalul Penal Internaţional va începe inculparea criminalilor de război ruşi, fără să mai aştepte instrumentarea cazurilor particulare, doar pe baza dovezilor irefutabile că întregul război rusesc în Ucraina este o crimă de război în sine, fiind lipsit de provocare, de noimă şi de legitimitate, atunci s-ar putea ca datele problemei să fie de natura unei schimbări de politică la Kremlin, dacă nu chiar de schimbare a politicienilor de la Kremlin”, a conchis expertul.
Este ziua 11 de război în Ucraina. Cu puțin timp în urmă, forțele ucrainene au prezentat un nou bilanț al pierderilor estimate pe care le-a suferit armata rusă de când s-a declanșat invazia