Ce văd pisicile când se uită la TV, de fapt. Pisicile sunt mereu atrase de TV și pot fi surprinse chiar când stau lângă stăpân, de parcă chiar ar urmări un program anume. Mulți se întreabă dacă aceste feline chiar înțeleg ce anume văd în fața ochilor sau sunt doar atrase de lumina ecranului, iar specialiștii au dat verdictul.
Obiceiurile felinelor ținute în apartament sunt diverse și uneori ciudate, multe dintre ele rămânând un mister. Printre gesturile greu de descifrat sunt și momentele în care felinele vin pe canapea și încep să se uite la televizor, de parcă ar înțelege la perfecție ce se întâmplă.
Specialiștii sunt de părere că, într-adevăr, pisicile ar înțelege ceva atunci când se uită la TV, dar nu chiar ceea ce stăpânii lor văd. Iar motivul pentru care aceste animale sunt atât de atrase de micile ecrane nu ar fi chiar cel la care se așteaptă stăpânii, ci cu totul altul.
Mai întâi, trebuie precizat că pisicile nu au abilitatea de a vedea toate culorile. Receptorii lor vizuali sunt numai pentru nuanțele de verde și de albastru. Ele au abilitatea să vadă și atunci când lumina este foarte slabă, motiv pentru care nu pot înțelege foarte bine conturul personajelor sau obiectelor de pe ecran.
Spre deosebire de oameni, pisicile pot percepe mai multe imagini pe secundă, iar ca urmare, momentele de la televizor vor fi percepute de pisici mult mai lent decât pentru stăpânii lor.
În plus, felinele își pierd mult mai rapid atenție și au capacitatea de a vedea doar 6% din ce se proiectează pe ecran. În plus, pisicile au un auz mai fin decât oamenii, iar ca urmare, de multe ori vor fi atrase de sunetele filmelor și mai puțin de imaginile lor.