Violeta Alexandru se poziționează pe locurile fruntașe atunci când vine vorba de miniștrii controversați ai Guvernului Orban. Totodată, ministrul Muncii este un actor foarte important în aceste vremuri, când numărul celor trimiși în șomaj tehnic a crescut alarmant, iar țara se confruntă cu efectele pandemiei de COVID-19. Cine este, de fapt, Violeta Alexandru? Aflați răspunsul în paragrafele următoare.
Violeta Alexandru, actualul ministru al Muncii, a fost consilier la Cotroceni şi ministru pentru Dialog Social în Guvernul Cioloș, dar şi director al Institutului de Politici Publice, pe care l-a fondat.
După căderea guvernului tehnocrat, condus de Dacian Cioloș, Violeta Alexandru s-a înscris în PNL, devenind, totodată, consiliera lui Ludovic Orban. În vara anului 2019, după plecarea echipei lui Cristian Bușoi, ea a ajuns președinte al organizației București, iar mai apoi ministru al Muncii.
Cu trecerea timpului, aceasta a devenit chiar unul dintre cei mai populari membri ai cabinerului Orban. A reușit să iasă în evidență fiind de mai multe ori ținta colegilor și adversarilor de partid.
Absolventă a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, Violeta Alexandru are, în prezent, 44 de ani.
Totodată, aceasta are și un master în Guvernanţă şi Dezvoltare Instituţională şi un altul în Afaceri Internaţionale şi Managementul Conflictelor.
Declarația de avere. În ciuda activității sale însemnate în câmpul muncii, Violeta Alexandru nu se numără printre cei mai înstăriți miniștri. Aceasta a moștenit un teren agricol, în Teleorman, de 0,8 hectare, iar în declarația de avere apare și un teren înstrăinat, cu 23.000 de lei.
Actualul ministru al Muncii are un apartament cumpărat prin credit, împreună cu soțul său, o mașină fabricată în 2007, și un credit pe care l-a luat în 2015 (an în care a devenit ministru), în valoare de 55.000 de euro, pe o perioadă de 30 de ani, adică până în 2045.