După agitația provocată de mult-așteptata reintâlnire dintre Brad Pitt și Jennifer Aniston, la ediția trecută a Premiilor SAG, când, după 15 ani de la divorț au apărut împreună în public pentru prima dată, maniera în care s-au salutat, zâmbetele și îmbrățișările dintre ei au captatat atenția rețelelor de socializare și publicațiilor.
Toată lumea s-a cncentrat să vadă reacțiile actorilor, amintindu-și de căsătoria pe care au avut-o cei doi demult, fiind considerați perechea cea mai frumoasă de la Hollywood, asta înainte ca el să o cunoască pe Angelina Jolie și să rupă relația cu actrița din ”Friends”.
Astfel că, această reîntâlnire a emoționat opinia publică, fiind și tema de discuție a acestei perioade. Pentru prima dată, protagonista din ”The Morning Show” a vorbit pentru ”Entertainment Weekly”: A fost o nebunie, dar clar, de ce altceva puteau să vorbească în acea zi (n.red. oamenii).
În timpul celei de 26-a gală SAG (Screen Actors Guild Awards), Jennifer Aniston și Brad Pitt s-au salutat în backstage ca și când ar fi buni prieteni. Deși actorul nu a dat nicio declarație cu privire la acest moment, actrița a vrut să se știe că între ei nu a rămas decât o frumoasă prietenie.
Brad Pitt mirando a Jennifer Aniston mientras da su discurso tras recibir el premio a “Mejor Actriz de Drama en Televisión”. #SAGAwards pic.twitter.com/UcdGhKR77T
— FORUCINEMA ™ (@forucinema) January 20, 2020
Potrivit unui prieten al fostului cuplu, actorul din ”Once Upon a Time” a urmat un proces amplu de a-și cere scuze față de Jennifer: ”Brad este complet reabilitat și este într-un punct total diferit față de cel în care era pe când formau un cuplu. Brad este un tip introvertit care a lucrat mult cu el însuși”, titrează Entertianment Tonight. ”Și-a cerut scuze față de ea pentru multe lucruri pe care le-a considerat ca fiind o problemă în relația lor. În mod real, și-a admis greșelile, iar asta a schimbat relația dintre ei. Amândoi au trecut peste”.
Jennifer Aniston și Brad Pitt s-au cunoscut în 1998 și au început o poveste de dragoste care a ocupat primele pagini ale publicațiilor internaționale. În anul 2000, aceștia s-au căsătorit într-o ceremonie intimă. Cinci ani mai târziu, au semnat divorțul, printre zvonurile de amantlâc cu Angelina Jolie, copprotagonista din ”Ms.& Mrs Smith”. După ce a rămas liber, au apărut și primele imagini care au confirmat noua relație.