Ce spune Andreea Caranda, producător Vorbește lumea, despre absența Adelei Popescu din emisiune. Aceasta din urmă lipsește de ceva timp din matinalul de la PRO TV, astfel că telespectatorii au început să-și facă griji în privința ei. Dacă mai revine Adela Popescu la Vorbește Lumea, vedeți în rândurile de mai jos.
Andreea Caranda, producătorul Vorbește Lumea, a făcut dezvăluiri despre absența Adelei Popescu din emisiune. Aceasta lipsește de câteva zile de la Vorbește Lumea, iar producătorul spune că o face motivat. Adela Popescu este implicată într-un alt proiect al televiziunii din Pache Protopopescu, proiect care va fi vizibil din toamnă.
„Adela a plecat într-un proiect în prime time. Este foarte important, în primul rând, pentru ea. Eu m-am bucurat cu tot sufletul, este un proiect foarte mare, care urmează să se filmeze în perioada următoare și care va fi văzut în această toamnă, pe PRO TV. Deci, cu siguranță, Adela va fi plecată o vreme din țară și implicit de la Vorbește Lumea. Dar asta a fost și dorința noastră, practic, de a le oferi celor de acasă o variantă altfel ca până acum”, a declarat Andreea Caranda, potrivit ego.ro.
Andreea Caranda a evitat să spună concret dacă Adela Popescu va reveni la emisiunea Vorbește Lumea, însă a spus cum va fi aceasta pe viitor.
„În general, în televiziune, avem întotdeauna un bărbat prezentator cu o femeie sau două. Noi nu uităm bărbații, așa că vor avea această variantă, să vadă trei femei frumoase în fiecare dimineață. O să facem în așa fel încât să echilibrăm lucrurile prin invitații și specialiștii pe care o să îi avem. Bărbații sunt foarte importanți pentru noi. Nu vreau să îi neglijăm”, a mai spus Andreea Caranda.
Pe de altă parte, producătorul PRO TV a spus ce crede ea că ar trebui să facă cei ce vor să devină celebri. Tehnologia o permite în ziua de azi din plin.
„Cel mai îndemâna acum este să îți faci un canal de YouTube sau să te filmezi pe Instagram. Până la urmă, Instagram-ul este un loc de unde noi colectăm tot felul de vedete sau de oameni necunoscuți pe care îi transformăm în vedete. Sfatul meu acesta ar fi.
Dacă ești talentată și poți vorbi liber în fața camerei, poți să începi cu Instagram-ul. Acum există tot felul de programe unde îți poți edita videoclip-urile. Oamenii pot să fie mult mai creativi în zilele noastre. Nu trebuie neapărat să apari la televizor ca să fii celebru”, a mai spus Andreea Caranda, potrivit sursei citate mai sus.