Ce-și dorește fata Andei Adam în viață. Alegerile lui Evelin de la 6 ani sunt neașteptate

de: Năstase Mirabela
28 09. 2021

Fiica Andei Adam are aproape șase ani, este la grădiniță, și pare să-i calce pe urme celebrei sale mame. Aceasta a venit în platoul Bravo, ai stil! Celebrities, unde filmează mama ei, pentru a însoți.

Ce-și dorește fata Andei Adam în viață

Evelin pare destul de dezinvoltă în fața camerelor de luat vederi și a reporterului care a intervievat-o zâmbind în permanență și vorbind despre planurile sale de viitor, în timp ce se afla în brațele mamei ei.

Anda Adam are cu se lăuda. Evelin este o fetiță superbă și pare că a moștenit multe calități de la mama ei. Micuța pare extrem de sigură pe ea, în ciuda vârstei, și se pare că știe deja cum și-ar dori să arate viața ei, când va crește mare. Evelin și-a proiectat astfel viitorul:

”Să fiu bogata, să am multe mașini, și pe Răzvan (n .red, ”iubitul” ei de la grădiniță) langa mine”, a răspuns prompt Evelin, întrebată ce și-ar dori când va fi mare.

Puțini știu însă că frumoasa Evelin are și cont pe rețelele de socializare, numărând peste 19 mii de urmăritori pe Instagram. În descriere, apare că micuța iubește animalele, muzica și dansul. Și scena, credem noi, având în vedere că recent a apărut în platoul Bravo, ai stil! Celebrities, alături de mama ei, și s-a descurcat de minune.

Nu de puține ori am fost trendsetter

Cât despre Anda Adam, aceasta face parte dintre concurenții emisiunii Bravo, ai Stil! Celebrities, competiție de stil pe care își dorește să o câștige, fiind de părere că:

„Imaginea, stilul unei femei constituie o primă carte de vizită, te poziționează în fața oamenilor, iar în cazul unui artist, felul în care se prezintă în fața publicului este extrem de important. Cred că de-a lungul timpului, am reușit să îmi construiesc o imagine stilistică proprie, ce mă definește și mă completează, alături de muzica mea.

Noi, ca artiști, știm că publicul este foarte atent la imaginea pe care noi o promovăm. Nu de puține ori am fost trendsetter în ceea ce privește stilul vestimentar, am dat tonul și în materie de hairstyling, exemplificând în acest sens apariția mea cu breton, în videoclipul ”Dacă ar fi”, când foarte multe fete au apelat la același hairstyling.”, spunea cântăreața înainte de debutul competiției Bravo, ai stil! Celebrities.

Anda Adam este și o artistă de succes, și mai nou, o femeie de afaceri de succes, aceasta investind sume importante în imobiliare.