Florin Cîțu este în atenția presei de câteva săptămâni, după ce a ieșit la iveală că a fost arestat în Statele Unite ale Americii pentru că a condus sub influența alcoolului.
Informația a fost făcută publică în contextul alegerilor din interiorul PNL, iar premierul a acuzat că totul ar fi pus la cale de către adversarul său la șefia partidului, Ludovic Orban.
Acum, apar noi dedali despre Florin Cîțu, după ce acesta a recunoscut că a fost arestat în SUA și că a plătit o amendă mare pentru că a condus sub influența alcoolului.
”Acum 20 de ani am condus sub influența alcoolului și am plătit o amendă foarte mare. Este interesant că sub patru tururi de scrutin PSD nu a apărut această informație și apare acum, în competiția internă.
Eu am condus, a fost o greșeală, am plătit foarte scump, a trebuit să-mi vând și mașina și am mers un an de zile pe jos. Nu e ceva cu care să te mândrești”, spunea premierul.
După ce s-a aflat despre trecutul său, Florin Cîțu a fost nevoit să dea explicații despre o altă problemă petrecută tot în America. La mai bine de 6 ani de la plecarea lui din Iowa, premierul a fost dat în judecată pentru o datorie nereturnată de aproape 6.700 de dolari.
Pentru că nu a fost găsit inițial de firma recuperatoare, după ani buni Florin Cîțu și-a achitat restanțele financiare.
De altfel, premierul nu merge prea des la adresa din buletin. În acte, Florin Cîțu locuiește într-o casă din centrul Bucureștiului, acolo unde era și sediul firmei sale, deschisă în 2012 și radiată la începutul anului 2018.
La câțiva pași de Grădina Icoanei se află casa la care firma lui Florin Cîțu își avea sediul oficial, într-un spațiu la subsol.
Deși înainte să ajungă premier, Florin Cîțu venea des pe la această casă, acum vecinii abia îl mai văd în zonă.
”Vine mai rar, ajunge noaptea târziu și pleacă mereu dimineața devreme. Nu se bagă în seamă cu nimeni, e mereu preocupat”, spun vecinii, potrivit fanatik.ro.
”Când vine ne enervează SPP-iștii lui, că se pun unii într-un capăt al străzii, alții în celălalt și stau cu ochii pe tine de zici că asta e grija ta, să-i faci ceva lui Florin Cîțu.
În rest, știu că acum la adresă stă permanent cineva, dar atât. Casa e în spate, nu se vede din drum, e după copaci, e frumos și răcoare acolo, în curte”, a povestit un vecin pentru aceeași sursă.
La aceeași adresă, în același imobil din curte, a ctivat și o firmă specializată în masaj thailandez, potrivit informațiilor obținute de sursa citată.